Închide

Polițistul Bonțidean, pensionarul de lux al lui Boc care încasează lunar de la stat peste 23.500 lei, spune că n-a luat încă o decizie, în contextul intrării în vigoare a legii care va interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 05, 2023 2 9577

Unul dintre pensionarii de lux ai județului Cluj, care încasează un venit lunar de peste 23.500 de lei este Marcel Bonțidean, actualul șef al Poliției Locale Cluj Napoca, structură aflată în subordinea Primăriei Cluj Napoca. Imediat după ce s-a pensionat din poziția de șef al poliției municipale, Bonțidean a intrat în echipa primarului Emil Boc, preluând în 2016, prin concurs, postul de șef al Poliției Locale, funcție care-i aduce, pe lângă pensia de 11.500 de lei, un salariu lunar de circa 9.300 de lei. Așadar, de ani buni, Bonțidean cumulează pensia cu salariul, venit la care se mai adaugă lunar norma de hrană de 973 de lei dar și indemnizația de membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică de 1800 lei (conform declarației de avere).

După ani de zile de dezbateri pe tema interzicerii cumulării pensiei cu salariul de la stat, Parlamentul a votat în sfârșit o lege în acest sens, astfel că majoritatea categoriilor de angajați, pensionari, din sistemul public, cum e și cazul lui Bonțidean, au obligația să opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu.

Chestionat de Actual de Cluj dacă renunță la postul de șef al Poliției Locale, în contextul noii legi care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, Marcel Bonțidean a subliniat că așteaptă să intre legea în vigoare, și că va lua o decizie.

„Încă nu m-am hotărât ce o să fac. Să intre legea în vigoare și apoi o să iau decizia cea mai bună”, a spus Bonțidean pentru actual de Cluj.

Marcel Bonțidean e nelipsit de la sindrofiile primarului Emil Boc, iar în ultimii ani a acumulat o avere considerabilă. În afara casei sale de locuit, a achiziționat destul de recent un teren agricol de 10.000 de mp în județul Cluj (în 2019), dar și un apartament de 56 mp în municipiul Cluj Napoca (în 2020). Potrivit declarației de avere, Bonțidean nu înregistrează datorii, deținând în schimb un depozit bancar în valoare de 196.515 lei.

Reamintim că în 28 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat,  proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse și o serie de excepţii, respectiv:

  • – persoane alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie
  • – profesorii,
  • – cei angajati cu ora să aibă grija de bătrani,
  • – asistență maternali
  • – cei care au pensii de urmaş şi beneficiari de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă
  • – medicii și asistenții,
  • – preoţii și artiștii,
  • – membrii Academiei Române,
  • – cei care lucrează în autoritati autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM, ANRE)

Legea merge la promulgare.

2 comentarii

  1. Fără excepții. Nu pentru unii mums și pentru unii ciuma. Vorba aia. Legea propusă este in contradicție cu constituția. Reduce dreptul de a alege între un drept obținut prin lege adică pensie și un contract de muncă încheiat legal. Nu mai zi de discriminare, adică salariații BNR beneficiază de cumul și personalul din sistemul de apărare NU. Este corect domnilor politicienii?

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.