Poliția va avea propriile laboratoare de analiză a probelor de sânge recoltate de la șoferi posibil drogați, la București și Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 08, 2024 0 124
Poliția va avea propriile laboratoare de analiză a probelor de sânge recoltate de la șoferi posibil drogați, primul va fi la sediul Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, iar cel de-al doilea – la nivelul județului Cluj.
Astfel, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în urma unei analize efectuate la nivelul Direcției Rutiere, a fost introdusă posibilitatea legală ca Poliția Română să organizeze și să dețină laboratoare proprii, pentru a analiza aceste probe și pentru a emite cât mai repede un rezultat. Primul astfel de laborator va fi operaționalizat la nivelul Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, iar cel de-al doilea – în Cluj, a anunțat Poliția
Retragerea permisului de conducere exista deja în legislația rutieră anterioară emiterii OG 84, având un caracter administrativ, neavând un rol punitiv, ci preventiv, fiind dispusă în scris, atunci când, spre exemplu, titularul unui permis de conducere este declarat inapt medical pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice ori acesta nu respectă obligația legală de a se prezenta la examinarea medicală, necesară certificării aptitudinilor de a conduce un autovehicul pe drumurile publice. Prin actul normativ amintit, respectiv OG 84, s-a extins cadrul de aplicare a acestei măsuri administrative de retragere a permisului și în situațiile în care șoferul unui autovehicul, titular de permis de conducere, refuză să respecte obligația legală de a se supune testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat, la solicitarea poliţistului rutier, deși este identificat în trafic având sancțiuni contravenționale aplicate, în mod repetat, în ultimii trei ani, pentru săvârșirea contravenţiei de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Alte măsuri – a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, a consumat alcool sau alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație, a refuzat sau s-a sustras de la prelevarea de probe biologice, a săvârșit infracțiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri sau, respectiv, în vehicul sunt identificate recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice şi care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Totodată poate fi retras permisul și în cazul constatării unui comportament nefiresc, care poate fi generat de consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive. ”Prin urmare, nu toți șoferii sunt testați, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, ci doar cei care se regăsesc într-una dintre situațiile de mai sus”, spun polițiștii într-o clarificare a modului în care va fi aplicată o controversată ordonanță de urgență ce permite retragerea permisului.
În cazul testării pe loc retragerea permisului de conducere încetează, iar șoferul primește permisul înapoi, dacă rezultatul analizei probelor biologice atestă lipsa în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Cu privire la aparatele drugtest folosite la nivelul Poliției Române, instituția spune că e vorba de modelul Drager 5000, importate din Germania, ”cele mai noi de pe piață, de ultimă generație și folosite în toate țările europene, precum și în Statele Unite ale Americii”.
”Este necesar ca cetățenii să se informeze cu privire la medicamentele pe care le consumă și să citească atent prospectul ori să se consulte cu un medic, deoarece unele medicamente sunt contraindicate pentru condusul autovehicolelor. Așadar, persoanele în cauză se pot pune în pericol, atât pe ei, cât și pe ceilalți participanți la trafic, având în vedere faptul că efectul unor medicamente poate reduce capacitatea și timpii de reacție, iar aparatele Drugtest detectează inclusiv substanțe din compoziția acestor medicamente”, transmite Poliția, adăugând că testarea reprezintă ”doar un indiciu în ceea ce privește posibilitatea ca acel șofer să fi consumat substanțe interzise”. ”Tocmai de aceea sunt recoltate probe biologice, la o unitate medicală, iar rezultatul acestora reprezintă probă în ceea ce privește existența sau inexistența substanțelor interzise”.
În acest moment, analizarea probelor biologice nu este atributul Poliției Române, ci al serviciilor de medicină legală.
După înființarea celor două laboratoare în București și Cluj vor fi operaționalizate astfel de laboratoare în toată țara, la acest moment, documentația pentru laboratorul din cadrul Institutului Național de Criminalistică – IGPR fiind deja pregătită, precizează Poliția. ”Așadar, Poliția Română a luat în calcul așteptarea îndelungată referitoare la probele biologice, care nu este cauzată de Poliția Română, iar, pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, au fost luate în calcul aceste aspecte și tocmai de aceea vor fi înființate laboratoare, pentru a scurta perioada de așteptare. Deși până în prezent, în legislația anterioară, nu era atributul Poliției Române, acum, în noua legislație, există această posibilitate și cu siguranță timpul de primire a rezultatelor va fi mult mai rapid”.
”Atât timp cât există indicii cu privire la posibilul consum de substanțe interzise sau alcool la o persoană care este depistată la volan, acel indiciu trebuie verificat, întrucât acel conducător poate fi un potențial pericol pentru ceilalți participanți la trafic”, mai arată Poliția.
Citește și:
Atenție șoferi! Lista medicamentelor și alimentelor care dau rezultate fals-pozitive la drug-test
