Închide

Poliția: șoferul care a provocat un accident mortal pe DN1E60 nu se afla sub influența drogurilor

Actualitate by Mihai Prodan - ian. 23, 2019 0 917

Tânărul care a provocat un accident în urmă cu câteva zile, soldat cu decesul unei tinere aflate pe locul din dreapta al mașinii, nu se afla sub influența drogurilor, contrar testelor inițiale, a relevat în această seară Institutul de Medicină Legală.

„În urma primirii Buletinului de Analiză Toxicologică de la Institutul de Medicină Legală, vă comunicăm faptul că rezultatul este negativ în ceea ce privește existența substanțelor psihoactive sau a alcoolului în organismul șoferului implicat în accident, deși testele inițiale, preliminare, de la unitatea de primiri urgențe, au indicat prezența unei substanțe psihoactive”, arată Inspectoratul Județean de Poliție într-o informare de presă. Aceasta după ce polițiștii au deschis dosar penal in rem pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Amintim, accidentul mortal a avut loc în urmă cu două zile în jurul orei 3 dimineața iar polițiștii prezenți la fața locului spun că acesta a fost provocat de un șofer, un tânăr de 19 ani din Florești, care conducea spre Cluj-Napoca și a efectuat o manevră de depășire, a pierdut controlul mașinii, a derapat pe carosabilul acoperit cu mâzgă și a ieșit în afara carosabilului, lovind un stâlp metalic de informare de pe marginea drumului. Șoferul a fost rănit grav iar pasagera din dreapta a decedat în accident.

Citește și:

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.