Închide

Poliția Locală din Cluj a donat sânge după apelul public lansat de Centrul Regional de Transfuzie

ActualitateTop News by Catalin Suciu - aug. 25, 2018 0 1565

E criză majoră de donatori de sânge în Cluj. E luna august, iar lumea e plecată în concedii. În mod obișnuit, e nevoie de cel puțin 90 de donatori pe zi, dar în acest moment, la centru se prezintă nu mai mult de 30 de oameni.

Reprezentații Centrului Regional de Transfuzii au lansat al doilea apel public din luna august prin care îndeamnă lumea să se prezinte la centru. Doar o treime din necesar e asigurat, iar transfuziile nu pot fi întârziate.

Numărul celor ce au nevoie de sânge e tot mai mare, iar cel al donatorilor e într-o continuă scădere.

În urma apelurilor repetate ale Centrului, Poliția Locală din Cluj s-a îndreptat către Centrul de Donare.  30 de politişti locali s-au prezentat la Centrul regional de transfuzie sanguină Cluj pentru donare de sânge. Campania de solidaritate vine în urma accidentului produs pe Calea Moților și soldat cu 5 răniți, din care unul este în stare gravă.

„Nu trebuie să așteptă o tragedie colectivă pentru a ne mobiliza. Pacienții nu pleacă în concedii, ei au nevoie de ajutorul tuturor”, e mesajul Centrului Regional de Transfuzie.

Cei care pot să doneze sunt aşteptaţi la centrul de donare din Cluj-Napoca, pe Strada Nicolae Bălcescu, nr. 18, de luni până vineri între orele 7.30 – 13.30.

Donatorul de sânge poate fii orice cetățean cu domiciliul în România sau cetățean UE cu rezidență în România care corespunde criteriilor de eligibilitate ale actului donării.

Pentru a putea dona sânge trebuie sa îndepliniți următoarele condiții:
vârsta cuprinsă între 18-60 ani
greutate peste 50 kg (in functie de inaltime si sex)
tensiune arterială sistolică între 100-180 mmHg
puls regulat, 60-100 bătăi/minut
să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada ciclului menstrual
să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
să nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
să nu fii avut antecedente: hepatice, TBC, malarie, sifilis, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie (peste (-) 6 dioptrii), cancer
între două donări de sânge trebuie să treacă o perioadă de cel puţin 70 de zile.
Înainte de donare:
puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe
veniti la donare odihnit !
nu fumați cu cel puțin o oră înainte și după donare

Drepturile donatorului
eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice)
eliberarea a 7 bonuri valorice
eliberarea unei adeverinţe pentru o zi libera
eliberarea unei adeverinţe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.