Închide

Poetul clujean Dan Breaz își lansează al doilea volum de poezii, joi la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor

Cultură by Actual de Cluj - feb. 13, 2024 0 248

Poetul clujean Dan Breaz își lansează al doilea volum de poezii, joi la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor.

E vorba de volumul ”Pauză de om”, apărut la editura Școala Ardeleană, pe care Breaz îl lansează joi 15 februarie la ora 12 la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Prezintă Andrei Doboș și Virgil Mihaiu iar moderator e președintele USR Cluj Irina Petraș. ”Rod al unor îndelungi și migăloase decantări, poezia din «Un an crescut la loc», cartea de debut, avea deja o patină foarte personală, includerea în clase, subclase, direcții poetice, fiind, de aceea, oarecum dificilă. Descopăr în cartea de acum aceeași dorință de autonomie, cu respect pentru cuvinte și pentru geometria spațială a scripturalului, precum și știința de a «sub-prinde», dincolo de suprafața lucrurilor, esențe și motive sub imperativul unei urgențe existențiale. Poezia sa a câștigat în siguranță și în profunzime. În plus, o extraordinară picturalitate – versurile îți stârnesc în minte ilustrații, poemele au corporalitate, închipuind neașteptate racursiuri. «Pauză de om» e proiectul umanității depline, gata de arhitecturi viitoare”, spune Petraș despre volum.

Dan-Octavian Breaz este critic şi istoric de artă, curator la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și doctor în filosofie al universității ”Babeș-Bolyai. A publicat critică de artă modernă și contemporană în revistele Tribuna, Steaua și altele, iar poezie – în Neuma, Steaua și pe  un blog de literatură german-român. A debutat cu volumul de poezie ”Un an crescut la loc”, apărut la aceeași editură Școala Ardeleană,  în 2019. Este membru al Cenaclului UBB, condus de poetul Ion Mureșan.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu