Închide

Platformă imobiliară: Prețurile cerute pe apartamente în Cluj-Napoca au crescut cu 400 de euro/ mp în interval de un an

Economie by Kristina Reştea - apr. 08, 2022 0 565

Prețul mediu cerut pe apartamentele de vânzare din Cluj-Napoca a ajuns la final de martie 2022 la 2.109 euro/mp,  conform statisticilor portalului Compariimobiliare.ro.

Potrivit datelor adunate din ofertele de pe site, prețurile sunt cu peste 100 de euro peste luna precedentă și cu 400 de euro mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Cele mai căutate cartiere sunt cele tradiționale – Mănăștur și Zorilor, dar în top urcă și zona centrală. Floreștiul, vedeta finalului de an 2021, cade pe poziția a șasea”, spun reprezentații portalului.

La început de aprilie 2022, cele mai căutate apartamente sunt cele cu două camere (47% din căutările de pe site) și cele cu 3 camere (28%).

Cele mai căutate zone sunt Mănăștur (cartier vizat de 11% din căutări), Zorilor – 10%
Centru și Gheorgheni – 8%. Urmează Mărăști, Florești și Sopor.

Cererea de locuințe înregistrată în primul trimestru al anului e cu 15% sub cea din prima parte a anului trecut, iar scăderea semnificativă a fost marcată în luna martie: -39% față de martie anul trecut, arată datele platformei Imobiliare.ro, prezentate în cadrul unei conferințe la Cluj-Napoca. Conform Imobiliare.ro, în februarie 2022, prețul mediu cerut era de 2297 euro/ mp, adică cu 26% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.