Închide

EXCLUSIV Bază sportivă de 1.000.000 de euro pentru U Cluj. Când e gata proiectul și unde va fi noul centru de pregătire

SportTop News by Catalin Suciu - ian. 09, 2017 1 8565

Universitatea Cluj e în vacanță, dar la nivel administrativ se fac eforturi pentru reorganizarea totală a clubului.

Managerul general Ioan Ovidiu Sabău are planuri mari pentru echipă. „Trebuie să se gândească foarte bine toată lumea că ceea ce doresc eu nu e altceva decât o normalitate, nicidecum o extravaganță”.  Oficialul Universității vorbește despre construirea unui centru de pregătire de performanță, o bază sportivă cu cel puțin trei terenuri de pregătire,  sală de forță, refacere, cantină și cazare, spălătorie. Proiectul se află într-un stadiu avansat, povestește Sabău pentru actualdecluj.ro.

Unde va fi baza de cinci stele? În comuna Ciurila, explică managerul „studenților”. S-a discutat cu primarul de acolo, care vrea să ajute Universitatea. Vom concesiona probabil pe 49 de ani un teren în comună și acolo va fi această bază. E imperios necesar să avem aceste condiții minime. Vorbim de normalitate, de un lucru obligatoriu pentru o echipă care își propune să facă performanță în viitor. Această bază este prioritatea mea numărul 1 alături de centrul de copii și juniori. Până pe 20 ianuarie va fi gata întreg planul, cu estimări financiare, cu tot ce este nevoie.”

Sabau

Sabău susține că investiția s-ar ridica undeva spre 1 milion de euro și va încerca să asigure acest buget din sponsorizări. „Sunt oameni cu mare potență financiară în oraș care au spus că iubesc această echipă. Clujul are un potențial, cred că există posibilitatea să oferim Universității un centru de acest gen. În alte orașe mult-mult mai mici, se poate, aici de ce nu s-ar putea? Dacă nu putem face atât pentru o echipă, atunci nu putem avea obiective mari, ci doar mici, foarte mici. Atunci nu ne vom mai gândi la performanță, ci vom rămâne cu gânduri din acestea de divizia D, C etc. Eu sunt încrezător. Ar trebui ca toate cluburile să aibă o bază de acest gen. În Olanda, o echipă de eșalon inferior, al treilea, de exemplu, are câte 10 terenuri de antrenament. În România, în unele orașe foarte mici, să nu le numim altfel, există baze sportive serioase. Eu cred că și aici, în Cluj, se poate”, a adăugat Sabău.

U Cluj se va reuni peste două săptămâni și va începe pregătirea pentru restul partidelor de jucat din acest sezon. Universitatea e lider autoritar în lupta pentru promovare și în mod normal din sezonul următor va evolua în al treilea eșalon. Planul conducerii este ca echipa să promoveze succesiv până în Liga 1.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare