Închide

Planul social-democraților clujeni, să-și recupereze primarii furați de PNL dar și să coopteze noi membri

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - feb. 10, 2023 0 456

Dacă la alegerile locale din 2020, liberalii clujeni, care pe cai mari fiind la momentul respectiv, au reușit să preia de la PSD Cluj o bună parte dintre primari, inclusiv pe cei ai municipiilor Dej și Turda, roata s-a schimbat. Edilii din mai multe comunități clujene și-ar fi arătat deja disponibilitatea de a reveni în PSD, în special cei care au mai fost în acest partid, dar nu doar ei, inclusiv primarii liberali și-ar fi manifestat nemulțumirea cu privire la debandada actuală de la nivelul PNL – spun sursele actualdelcuj.ro.

Cel mai mult, primarii sunt nemulțumiți că deși  li s-au făcut multiple promisiuni, acestea nu au fost îndeplinite, nici măcar prin celebrul program guvernamental „Anghel Saligny”, în care proiectele locale de investiții au fost prioritizate după bunul plac al unor lideri locali.

Proaspăt revenit în PSD, Remus Lăpușan (unul dintre social-democrații cu state vechi), admite că în acest moment există discuții tocmai pe tema întăririi organizației de partid.

„De discutat am discutat și sigur că vor veni și primari înapoi, dintre cei care au fost, dar nu doar ei, poate vor mai veni și alții. Ne dorim și să-i reactivăm pe membrii PSD care s-au retras, dar și să aducem oameni noi. Vom avea o analiză serioasă. Nu există deocamdată negocieri concrete, doar discuții. Că se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, e o cale lungă pe care trebuie să o parcurgem și este timp până la alegerile din 2024. În ce mă privește, m-am întors în PSD să mă implic, așa am considerat că este cel mai bine”, a spus Remus Lăpușan pentru Actual de Cluj.

Un alt social-democrat cu state vechi, Cornel Itu, care de asemenea a fost reactivat în partid, spune că în prezent este direct preocupat să întărească organizația PSD Dej și că își dorește să promoveze o serie de „tineri foarte buni” . În ceea ce-i privește pe primari, Itu a subliniat că ar vrea ca unii să se întoarcă, dar cu certitudine „nu trebuie să se întoarcă toți”.

„Sunt de părere că nu trebuie să-i luăm pe toți înapoi și nu în orice condiții. Va exista o analiză. Cei care ne-au creat probleme și au plecat când aveam mai mare nevoie nu ar mai trebui primiți”, a spus Itu pentru actualdelcuj.ro

Reamintim că în 2020, Organizația PSD Dej a pierdut cel puțin 4 primari (din comunele Mica, Mintiu Gherlii, Jichiș  și municipiul Dej), toți migrând la PNL.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.