Închide

Pierderi importante pentru fabrica de robineți a Clujului, în 2016

Economie by Actual de Cluj - feb. 16, 2017 0 549

Vechea fabrică de robineți a Clujului, Armătura SA, și-a consolidat datoriile anul trecut, după ce a decis să închidă mare parte din secțiile sale: datoriile ajungeau, la sfârșitul anului, la 31,9 milioane de lei – în creștere față de cele cu care începuse anul, de 30,1 milioane, arată rezultatele financiare ale companiei publicate în această dimineață pe Bursa de Valori București.

Veniturile companiei au scăzut sensibil anul trecut, de la 19,5 milioane în 2015 la 19,2 milioane, iar veniturile din exploatare au scăzut simțitor, de la 53.900 lei la 39.500 lei. În final rezultatul operațional al companiei, anul trecut, au fost pierderi considerabile, de 2,57 milioane de lei, față de pierderile cu care a încheiat anul 2015, de 2 milioane.

Amintim, producătorul de robinetărie a decis să închidă o secție importantă și să concedieze personalul din secție la sfârșitul anului trecut, în vreme ce președintele Consiliului de Administrație și-a dat demisia. Decizia de închidere a activității secției de turnătorie fontă a Armătura SA a fost luată la sfârșitul anului de către Consiliul de Administrație, care a decis să închidă secția, să pună lacăt pe clădire și să o conserve, iar personalul ce-o deservea să fie concediat.

Două săptămâni mai târziu, în 28 decembrie, președintele Consiliului de Administrație Gerhard Glinzerer a demisionat din funcție.

Armătura SA e prima companie producătoare de articole de robinetărie din România, înfiinţată în 1884. Se mândreşte cu o inovaţie mondială în domeniul robinetăriei, robinetul cu închidere prin bilă, răsplătită în 1934 cu Brevetul Regal de Invenţie.
Între 1949 şi 1960 Armătura SA a fost singurul producător de armături pentru instalaţii sanitare din România.
Armătura SA a închis anul 2015 cu pierderi mari, aproape două milioane de lei; avea atunci 179 angajați.

Citește și:

Armătura Cluj închide secție importantă și concediază personalul, președintele CA își dă demisia

ARM_20170216085243_Preliminar-2016 by actualdecluj on Scribd

Nici un comentariu

Scrie un comentariu