Închide

Piața muncii de la Cluj: Ce locuri de muncă sunt disponibile și ce salarii se oferă în industria Ospitalității?

Economie by Actual de Cluj - mart. 05, 2023 0 721

Un român angajat ani de zile pe vase de croazieră devenit manager de restaurant, o fostă antrenoare de înot artistic din Ucraina bombardată, o elevă de liceu tehnologic din Dej, chef Horia Simon, o doamnă rămasă fără loc de muncă după ce a lucrat la curățenie și în domeniul brutăriei, o contabilă supracalificată și o tânără care ar vrea să fie manager – ce pot avea toți aceștia în comun? Un târg de locuri de muncă, în care angajatorii din unul dintre cele mai scumpe orașe din țară caută oameni în unul dintre cele mai slab plătite sectoare din piața muncii (conform statisticilor oficiale), dar totuși unul în care încă se pot găsi oportunități de angajare și promovare, arată un reportaj Economedia.

E vineri dimineață și pe treptele Casino-ului din Cluj, loc de evenimente în Parcul Central, s-au strâns grupuri – grupuri de tineri- sunt elevi de la licee care au specializări de servicii turistice și de tehnologie alimentară. E târg de locuri de muncă în sectorul HoReCa și înăuntru s-au aliniat deja angajatorii, cu oferte și liste. “Aveți și post de manager?”, se interesează cineva la unul dintre standuri. Posturi de manageri nu prea sunt, dar restaurantele și hotelurile din Cluj caută ospătari, bucătari, cameriste, recepționeri, chiar și șoferi. E unul dintre sectoarele menționate mereu atunci când subiectul este deficitul de forță de muncă în România, dar și unul dintre cele mai slab plătite, la nivel național. Să spunem doar că România a încheiat anul cu un câştig salarial mediu net de 4.398 lei, conform datelor Institutului Național de Statistică, iar cele mai mici salarii în România se plăteau în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2361 lei), domeniu urmat îndeaproape de sectorul Hoteluri si Restaurante – cu un salariu mediu de 2415 de lei. La Cluj, salariul mediu era în decembrie de 5209 lei. Economedia a vizitat târgul de locuri de muncă în HoReCa și vă prezintă cum arată oferta, ce salarii se oferă, ce probleme au angajatorii și cum văd viitorul tinerii care deocamdată doar testează piața muncii.

“Nevoia de angajați la nivelul județului e foarte mare, pe absolut toate domeniile”

Târgul organizat vineri la Cluj a fost pregătit la inițiativa celor din industrie și a fost organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și asociația HORECA Cluj. Evenimentul a adunat 20 de angajatori și 700 de participanti, elevi, studenti, someri sau persoane aflate în căutare de loc de muncă.

Mircea Bărăian, șeful agenției locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM Cluj), spune că s-au adunat peste 210 locuri muncă vacante în domeniul ospitalității, declarate de cei 20 de angajatori participanți. “Avem peste 120 de selecții de persoane în vederea angajării, pentru eveniment. Se caută mai ales pe segmentul de bucătărie, în domeniul hotelier, e nevoie de cameriste, dar și de personal la pază, se caută șoferi. Nevoia de angajați la nivelul județului e foarte mare, nu doar pe HoReCa, pe absolut toate domeniile. Până ieri (joi, n.red.), am avut peste 6000 de locuri vacante pe județ. Cam toate domeniile sunt deficitare, iar angajatorii se orintează foarte mult pe forța de muncă din exterior, pentru că nu mai este intern, să acopere nevoile”, spune Bărăian.

Ca salarii, județul Cluj este peste media națională, dar și aici sunt angajați plătiți cu salariul minim. “Si chelnerii si ospătarii sunt plătiți adesea pe salariul minim și trăiesc cu ce mai câștigă în plus”, spune șeful AJOFM Cluj. Salariile mici ar putea fi un motiv pentru fluctuațiile mari din sector. “Fiecare om caută să trăiască mai bine”, spune Bărăian. Suntem catalogati ca fiind peste medie, dar și costurile sunt mari.

Vor găsi angajatorii oameni să își completeze echipele? “E vorba și de dorința omului de a se angaja. Dacă vorbim de salarii minime pe econome, prea puțini sunt cei care vor accesa astfel de posturi, asta e realitatea. Se îndreaptă spre șomaj, spre alte domenii, spre asistență socială. Ceea ce pot să spun este că oamenii încearcă să fie acoperiți cu asigurări medicale, asta e foarte importantă. În domeniul HoReCa, sunt tot timpul locuri disponibile, e fluctuație de personal, după pandemie s-a dechis piața, s-a deschis tot”, completează reprezentantul AJOFM.

Angajatorii, despre lipsa de personal, salarii și întâlnirea pieței muncii cu școlile de meserii

Reprezentanții Pralina, una dintre cele mai cunoscute cofetării din Cluj, se plâng de fluctuație mare de personal, chiar dacă firma a ajuns să aibă în jur de 200 de angajați. “La noi, cam 80% din personal e format din femei, iar acesta e unul dintre motivele care explică fluctuațiile – tinerele se căsătoresc, pleacă după soț, merg în concediu de maternitate sau pur și simplu caută altceva. Mai sunt și angajații care preferă să plece în străinătate, mai ales în perioada de vară ne confruntăm cu asta – oamenii pleacă în Italia, Spania, Anglia. Ni se întâmplă să plece oameni și după 2-3 luni de lucru”, spune Daniela Macovei, reprezentanta firmei în târg.

În această perioadă, lanțul de cofetării are nevoie de lucrători comerciali, de cofetar, patiser, de muncitori necalificați în laborator. “Nu trebuie ca angajații să fi lucrat în domeniu, suntem dispuși să îi luăm de la 0. Dacă au lucrat, acesta e un avantaj. Chiar dacă au lucrat în altă parte, regulile sunt altele, trebuie să învețe. Ca patiser, cofetar, dacă ai lucrat în altă parte și ai mai făcut foi de prăjituri, știi să faci”, spune Macovei.

În ceea ce privește salariile, sumele vehiculate nu sunt impresionante ținând cont de costul vieții în Cluj – acestea încep de la 2500 de lei net, pentru muncitori necalificați, plus bonuri de masă, dar pot ajunge la 4000 de lei pentru cei calificați. E de ajuns? “Pentru unii e mulțumitor, pentru unii nu”, spun angajatorii.

“Sunt mulți tineri, sperăm să îi atragem și noi pe unii dintre ei, să nu plece toți peste hotare. Noi oferim stabilitate, suntem pe piață de 22 de ani, avem angajați de la 18 până la 65 de ani”, spune Macovei.

Și la Boema, restaurant cu grădină de vară în centrul Clujului, e nevoie de personal. “Căutăm oameni și pentru bucătărie și pe sală. Echipa e formată, dar mai căutăm oameni de calitate. Avem nevoie de 3-4 persoane la bucătărie și pe sală. Noi vom mai deschide o locație și în Turda și vom avea nevoie de oameni și acolo. Vom avea nevoie și de cineva pe contabiltate și am găsit o doamnă care pare mai mult decat calificată”, spune Mihai Miclea, din partea Boema. “Candidați vin și nu prea. Cantitate este, calitate nu prea. Sunt mulți tineri, dar nu au în spate o pregătire profesională, nu mai sunt școli de meserii și cred că de acolo pornește totul”, consideră managerul de restaurant.

Puținele școli care încă mai funcționează sunt văzute ca resurse.  “Avem și copii în practică, avem contracte cu toată lumea de la școli profesionale, am vorbit să vină și pe vară să ne ajute, să înceapă meseria cum trebuie – să fie ajutoare mai întâi. Acum, mulți vor direct să fie manageri după ce termină o școală. Sigur, e bine să fie ambițioși copiii, dar nu pot fi manageri buni dacă nu trec prin toate. Școlile de meserii sunt foarte puține, sunt vreo două școli care pregătesc personal. Nu e o meserie prea apreciată asta, dacă spui că lucrezi ca ospătar nu zice nimeni “wow”. HoReCa nu primește respectul cuvenit, deși nu e simplu să lucrezi în domeniu – trebuie să știi limbi străine, să reziști la stres, întâlnești toate tipologiile de clienți, trebuie să fii și om de anduranță. Nu e simplu”, spune reprezentantul Boema.

Revenim, din nou, la tema salarii. Sunt decente, e de părere managerul – un ospătar ia 3000 de lei, bucătarii: 4000-4500 de lei.

Omul cu funcție de conducere în Cluj a lucrat el însuși în străinătate ani de zile și spune că etapa aceea e încheiată pentru el. “Eu am fost plecat 7 ani pe vas de croazieră și nu m-aș mai duce. Ce mi-a plăcut mult cât am lucrat acolo e sistemul – e o industrie pusă la punct, de peste 70 de ani. E bine pusă la punct, cu reguli foarte stricte, e clar, știi ce ai de făcut: asta e părticica mea, pe asta trebuie să o fac foarte bine. Asta mi-a plăcut. Dar e greu să fii departe de casă, de familie, de prieteni”, spune fostul angajat pe vas de croazieră.

La fel ca în cazul cofetăriei și a restaurantului, și în domeniul hotelier e nevoie de oameni.

Hotelul Meridian, unde funcționează și restaurantul Pastel, are deschise o serie de posturi: cameristă, recepționer, ospătar, barman, bucătar, ajutor de bucătar, spălător de vase. “Noi avem oameni pe toate posturile, sunt cam 40 de angajați acum, dar avem nevoie de mai mulți. Suntem orientați pe partea de business, ca profil de clienți, nu avem sincope în gradul de ocupare al hotelului, avem activitate. Ne și modernizăm acum, ca design și dotări”, spune reprezentanta hotelului.

Aceasta s-a declarat mirată de interesul elevilor, veniți în eveniment de școală. “Oameni găsim foarte greu, dar am fost surprinsă de interesul elevilor. Au venit cu întrebări, sunt interesați să muncească, deși sunt deocamdată în clasa a 11-a, a 12-a. Au zis că vor să vină, dacă pot să vină după ore, am și o listă de doritori, care ar vrea să vină ca zilieri, să învețe. Aceștia pot fi plătiți, au cadru legal să lucreze, li se face contract chiar dacă vin ocazional, cu varianta de zilier. Noi nu am mai lucrat în acest regim, e o noutate, a meritat notată. Ne vom gândi”, spune reprezentanta hotelului.

Aceasta menționează că nu toți participanții la târg se potrivesc cu profilul angajatorilor. “Au venit persoane care se află în șomaj și care sunt obligați să vină, să caute, să aibă dovada că au căutat și nu sunt neaparat interesați de domeniu. Sunt persoane care au rămas în șomaj, care au prestat alt tip de muncă, administrativă, sunt chiar și patroni de mici firme, care s-au închis, sunt oameni care au lucrat în fabricile noastre din păcate închise. Poate, încet-încet, ne vom putea baza pe generația care face liceele tehnologice”, conchide reprezentanta Meridian/ Pastel.

Angajații: Elevi de școli de meserii, șomeri, refugiați din Ucraina, foști manageri

Deocamdată, tinerii au venit însă și mânați de curiozitate ori ca să bifeze un eveniment școlar. “E interesant, noi suntem pe turism si alimentație, la Colegiul Napoca și am venit pentru că e un eveniment de școală. Nu neaparat ca să lucrăm în domeniu”, admite una dintre participante. Ziua a început cu un eveniment la care elevilor le-a vorbit chef Horia Simon.

Denisa, elevă la Colegiul de Servicii în Turism Napoca, spune că a venit la târg pentru a se informa și, chiar dacă e doar clasa a 11-a, are o strategie legată de felul în care va aborda piața muncii. “Mă interesează să văd cum va fi, cum e oferta, dar nu aș sări direct într-o chestie. Aș vrea să experimentez. Nu m-aș băgat direct într-o meserie acum, aș vrea să testez, să văd cum e pe mai multe domenii. Mi-ar plăcea să plec în Italia, de acolo vin, să mă mut înapoi, iar mai departe nu știu. Și colegii vor să meargă la facultate mai întâi”, ne împărtășește Denisa. O altă elevă, de la școală din orașul Dej, tot în județ, spune însă că deja a început să lucreze. “Noi facem și practică, am lucrat și vara și sunt locuri de muncă. Sunt destule oportunități, dacă vrei să lucrezi”, spune ea, care menționează că și lucrând temporar poți fi plătit.

Doamna Mihaela, cu experiență în brutărie, a lucrat până nu demult ca femeie de serviciu, dar și-a pierdut locul de muncă. “Caut ceva tot în zona asta, de curățenie. Cred că variante sunt, am găsit câte ceva, am luat date de contact. E destul de greu de trăit cu salariile din domeniu, dar, dacă mai ai ceva ajutor, o rudă la țară, o grădină, te poți descurca. Sora mea locuiește la casă, cu grădină, în județ, e mereu mirată când îi spun cât costă ceva în piață în Cluj-Napoca. Dar locuri de muncă găsești, dacă vrei să muncești”, spune ea.

O tânără mămică tocmai a coborât treptele casino-ului și, înainte să o ia la goană fetița ei de nici doi ani, apucăm să o întrebăm cum i s-a părut oferta. Nu prea a găsit ce căuta, experiența ei e peste subiectul zilei – tânăra mămică ucraineancă e antrenor de înot artistic. “Încercam să îmi ofer serviciile ca artist, de balet de apă, căutam hoteluri cu piscină, nu am găsit încă ceva. O să mai caut”, spune tânăra. Aceasta a venit în Cluj abia din decembrie, mama ei și-a găsit deja de lucru, la curățenie, într-un restaurant. “Înainte de asta, am locuit în Riga, unde am lucrat ca antrenor, dar am decis să ne întoarcem în Ucraina, la soț și tată. Dar nu putem trăi în bombardamente, fără căldură, fără lumină, așa că am decis să plecăm din nou, de data aceasta în România, pentru că sora mea e deja aici”, explică ea. Zbaterile din piața muncii din Cluj par deodată foarte mici. “Vreau să mă întorc acasă la noi, sperăm să putem face asta până la finalul anului”, mai apucă să ne spună tânăra din Ucraina, înainte să o ia la fugă după micuța care ne-a luat-o deja înainte.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu