Închide

Peste 80.000 de oameni în prima zi de UNTOLD, stadion arhiplin și mesajul transmis de The Chainsmokers

ActualitateFestivalTop News by Catalin Suciu - aug. 03, 2018 0 801

Peste 84.000 de oameni au trecut, în prima zi, pragul Untold Festival. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD dar și de numărul mare de participanți. Cei mai așteptați artiști au fost cei de la THE CHAINSMOKERS, care au ajuns pentru prima dată în România, pe scena principală.

În timpul concertului, membrii trupei au îmbrăcat tricoul echipei naționale de fotbal a României. „Suntem pentru prima dată în România dar foarte mulți artiști din jurul nostru vorbesc un an întreg despre acest festival și abia am așteptat să ajungem aici. După ce am fost anunțați în line-up-ul festivalului am primit zeci de mii de mesaje de la fanii noștri de aici. Nu ne-a venit să credem cât suntem de așteptați aici și îi asigurăm că vom reveni cât de curând. ”, au declarat membrii trupei THE CHAINSMOKERS.
Pe scena principală a urcat aseară și trupa Parov Stelar, atât de așteptată în fiecare an de fanii festivalului UNTOLD.

Un alt artist așteptat de fanii festivalului a fost dj-ul DIPLO. Aflat și el pentru prima dată în România a rămas uimit de numărul mare de fani dar și de întreaga producție a festivalului. Prima seară a continuat cu un artist deja cunoscut de fanii UNTOLD dar și aflat în topul preferințelor lor, AFROJACK. De fiecare dată când urcă pe mainstage-ul UNTOLD, artistul îi poartă pe fanii lui printr-o experiență muzicală unică, plină de energie și culoare.
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2018: WOLF SPIRIT.

Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în prima seară Mahmut Orhan, The Asteroids Galaxy Tour, Parov Stelar, The Chainsmokers, Oliver Heldens, Diplo, Afrojack și Will Sparks. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști: Nina Kraviz, Pan Pot, Borgore, Foreign Beggars, Pendulum , Gareth Emery și mulți alții.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu