Închide

Peste 603.000 de clujeni sunt aștepați, astăzi, să voteze pentru un nou președinte al României

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - nov. 02, 2014 0 306

Clujenii sunt așteptați să-și exprime votul pentru alegerea noului președinte al României. Secțiile de vot s-au deschis încă de la ora 7.00. În județul Cluj funcționează 654 secții de vot, dintre care 181 numai la nivelul municipiului Cluj Napoca. Pe listele electorale, la nivel de Cluj, sunt înscrise 603.213 persoane cu drept de vot, urmând ca Biroul Electoral de Circumscripție Județeană să transmită, pe tot parcursul zilei de astăzi, informări cu privire la numărul participanților la vot, dar și cu privire la eventuale incidente.

Partidele au ținut să promoveze secțiile la care vor participa la vot principalii lideri politici din Cluj. Astfel, președintele PNL Cluj, sentaorul Marius Nicoară, votează la secția 138 (Liceul Teoretic Unitarian „Janos Szigmond”, pe B-dul 21 decembrie, nr.9).   Liderul PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, votează la secţia 98 ( Grădiniţa „Lumea Copiilor”, pe Septimiu Albini, nr. 53). Senatorul PDL, Alin Tișe, votează la secția 132, la Liceul Teoretic „Avram Iancu” (pe str. Onisifor Ghibu). Din partea PSD, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, votează la secția 160 (Școala Horea, fostă 27, pe str. 11 Octombrie, nr.3). Ministrul pentru Dialog Social, deputatul Aurelia Cristea, votează la secţia 102, Grădinița „Lumea Copiilor”, pe str. Septimiu Albini, nr. 91). Deputatul Cornel Itu, preşedintele executiv PSD Cluj, va vota în Dej, la secţia 209, strada Corneliu Coposu nr. 13, iar preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan va vota la secţia 24, Liceul Teoretic „Eugen Pora” Nr. 6, pe Strada Câmpului.

14 candidați se luptă pentru președinția României, dintre care 2 sunt cotați cu șanse relativ egale pentru a intra în cel de-al doilea tur de scrutin, este vorba despre Klaus Iohannis (ACL) și Victor Ponta (PSD). În afară de aceștia, îi mai avem pe Monica Macovei (candidat independent), Călin Popescu Tăriceanu (PLR), Elena Udrea (PMP), Teodor Meleșcanu (independent), Dan Diaconescu (PPDD), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagy Zsolt (PPMT), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Alianța Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist), Mirel Mircea Amariței (Partidul Prodemo), Gheorghe Funar (independent).

candidati_prezidentiale_61270800

Foto: România TV și Digi24.ro

        

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.