Închide

Peste 500 de elevi de la Liceul „Ghibu” din cartierul Grigorescu merg la școală pe platoul Sălii Sporturilor/Apoi vor fi duși gratis cu autobuzele până în Mărăști la Anghel Saligny unde vor învăța în noul an școlar

AdministrațieEducaţie by Luminiţa Silea - sept. 04, 2025 0 521

scoala ghibu grigorescu

Primarul Emil Boc a anunțat joi că Primăria Cluj-Napoca va asigura transport gratuit pentru 1.350 de elevi de la mai multe unități de învățământ din oraș unde lucrările de reabilitare energetică cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență nu s-au finalizat încă. 

Primăria a organizat o întâlnire cu conducerea școlilor afectate și cu reprezentanții Companiei de Transport. Potrivit declarațiilor făcute în cursul zilei de 4 septembrie, va fi un an dificil pentru elevii și părinții acestora nevoiți să facă naveta, însă, într-o primă fază, Primăria va subvenționa transportul.

Cine va fi vizat de navetă:

  • Școala „Ion Creangă” – Aproximativ 650 de elevi din clasele primare vor fi mutați la Școala „Iuliu Hațieganu”.

  • Primăria pune la dispoziție autobuze școlare dedicate pentru transportul zilnic, conform unui program stabilit de conducerea școlii împreună cu CTP. În privința celor circa 275 de elevi din clasele V-VI, primăria așteaptă confirmarea părinților și a conducerii școlii pentru a decide dacă vor beneficia de același serviciu.

  • Școala „Onisifor Ghibu” – Cei 550 de elevi vor fi relocați la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. Din motive de siguranță și capacitate, transportul elevilor va fi realizat de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, atât la plecare, cât și la întoarcere.

  • Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” – Începând din acest an școlar, 200 de elevi din clasele pregătitoare și clasa I își desfășoară cursurile în noua școală construită în complexul Elite City, pe strada Cărămidarilor. Pentru o perioadă de acomodare, până la sfârșitul lunii decembrie, Primăria va asigura transport gratuit, astfel încât copiii și părinții să se familiarizeze cu traseul către noul sediu, care are caracter permanent.

Pe lângă aceste măsuri speciale, Primăria continuă să asigure abonamente gratuite la transportul public pentru toți elevii din municipiu și zona metropolitană, precum și cele 14 trasee dedicate elevilor, deja consacrate.

Aș vrea să mulțumesc conducerii școlilor, elevilor, părinților, profesorilor, companii de transport public, poliției locale, tuturor celor care fac posibil ca noi la Cluj să avem un act educațional de calitate și să putem realiza aproape o investiție de 100 de milioane de euro după creșterea TVA-ului și după actele adiționale pentru modernizarea școlilor din Cluj.  Dar asta înseamnă că timp de 70 de ani de aici înainte nu mai avem nevoie să reabilităm energetic aceste școli și avem un act educațional asigurat pe o lungă durată de calitate. De ce? Pentru că la Cluj educația a fost, este și va rămâne pe primul loc”, a declarat Emil Boc la inaugurarea școlii Agârbiceanu din cadrul ansamblului Elite City de pe strada Cărămidarilor.

Amintim, consilierii USR au postat mesaje toată săptămâna acuzând Primăria că nu face nimic pentru părinții și copiii de la școlile unde lucrările de modernizare nu s-au finalizat încă, elevi care vor fi nevoiți să facă naveta dintr-o zonă a orașului în alta, în funcție de locurile identificate pentru a putea derula cursurile.

„Un nou an școlar, o nouă provocare pentru sute de familii clujene: mulți dintre elevii școlilor în curs de modernizare sunt temporar relocați în alte școli – fără să fie clar care este planul de transfer al copiilor.

De exemplu, elevii din clasele pregătitoare și clasele I ale Școlii Gimnaziale Agârbiceanu vor fi transferați la școala nouă din ansamblul Elite, măsură care nemulțumește zeci de familii, în absența unor măsuri care să ușureze naveta.
Situația se repetă și în alte școli din municipiu (Onisifor Ghibu) și ridică noi întrebări pentru părinți: Cum va ajunge copilul la noua locație? Cât timp durează naveta? Ce costuri implică?
Aceste întrebări nu trebuie să stea doar pe umerii părinților, de aceea am solicitat Primăriei și Companiei de Transport Public să sprijine familiile afectate.
Ce am propus?
– 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗯𝘂𝘇𝗲 𝗱𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲 care să asigure transferul elevilor din cartier către locațiile temporare
– 𝗼𝗿𝗮𝗿 𝗖𝗧𝗣 𝘀𝗶𝗻𝗰𝗿𝗼𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁 cu programul de început și de final al cursurilor
– 𝗱𝗶𝗮𝗹𝗼𝗴 𝗽𝗿𝗼𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃 𝘀̦𝗶 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝘀 cu familiile elevilor
Vrem să găsim soluții personalizate pentru fiecare școală în parte, iar pentru asta avem nevoie de voi”, scria în 1 septembrie consilierul local Alexandra Oană.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate

Articole similare