Peste 100 de soiuri de lalele, la vânzare la Grădina Botanică din Cluj. Un bulb costă 2 lei
Actualitate by Simona Mureșean - sept. 28, 2026 0 111
Peste 100 de soiuri de lalele care au colorat în această primăvară spațiile ornamentale ale Grădinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca sunt disponibile acum sub formă de bulbi pentru cei care vor să își pregătească din toamnă grădina pentru primăvara viitoare.
„Peste 100 de soiuri de lalele, care înfrumusețează spațiile ornamentale ale grădinii noastre, vă așteaptă acum sub forma bulbilor pe care îi punem la dispoziția dumneavoastră. Alegeți dintre numeroase culori și forme și pregătiți de pe acum primăvara din propria grădină”, au transmis reprezentanții Grădinii Botanice.
Un bulb de lalea costă 2 lei, potrivit anunțului Grădinii Botanice. Pe pagina oficială a instituției este menționat că bulbii de lalele sunt comercializați în funcție de dimensiune, la prețuri de 2 și 3 lei.
Colecția de lalele a Grădinii Botanice „Alexandru Borza” este una dintre atracțiile Sectorului Ornamental, iar instituția a dedicat în ultimii ani inclusiv evenimente speciale diversității acestor flori. Colecția grădinii din Cluj nu se rezumă la lalelele horticole obișnuite, ci include și specii botanice, adică lalele apropiate de formele naturale ale genului Tulipa. Alături de acestea sunt cultivate numeroase creații horticole, obținute prin selecție și ameliorare, care se diferențiază prin culori, forme și perioade de înflorire.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
ITM Cluj a amendat magazine din județ cu 12.000 de lei după controale privind munca nedeclarată și securitatea angajaților / Inspectorii au verificat 18 angajatori și au găsit inclusiv salariați fără fișe de aptitudine
nov. 13, 2026 0
-
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca aduce cercetarea și inovația în prim-plan, în a doua zi, la AI Technologies and Research Forum
nov. 13, 2026 0
