Închide

Percheziții la Cluj într-un dosar de trafic de droguri în penitenciare

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 13, 2023 0 188

Percheziții la Cluj într-un dosar de trafic de droguri în penitenciare.

Procurorii DIICOT au descins la Cluj într-un dosar amplu de trafic de droguri în penitenciare, în 9 și 10 martie, patru inculpați au fost reținuți în dosar.

Perchezițiile au fost derulate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Iași, care au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a patru inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

În cauză s-a reținut faptul că, din octombrie anul trecut, cei patru inculpați, din județele Iași, Suceava și Cluj, au comercializat, în repetate rânduri, canabis, considerat drog de risc, dar și heroină și canabinoidul JWH 210, considerate droguri de mare risc, consumatorilor de astfel de substanțe de pe raza acestor județe. De asemenea, inculpații, parte dintre aceștia condamnați anterior la închisoare, în prezent liberați condiționat, au aprovizionat cu substanțe psihoactive și droguri de mare risc deținuții încarcerați în penitenciarele din București și Botoșani.
La cele nouă percheziții au fost găsite și ridicate o sută de grame de canabis, 90 doze – aproximativ 80 de grame – de substanțe psihoactive noi, cinci coli impregnate cu JWH -210, 65 grame de substanță vegetală impregnată cu JWH 210, zece doze de canabis, un pistol airsoft, patru cântare de precizie pe care s-au găsit urme de droguri, zece telefoane mobile și suma de 13.000 lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu