Percheziții la Cluj în dosar de evaziune fiscală cu firme fantomă în Germania, prejudiciu de 21 milioane euro
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 11, 2019 0 1500

Mai bine de o sută de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor economice, criminaliști și luptători de acțiuni speciale instrumentează la Cluj un dosar cu prejudiciu de milioane de euro.
E vorba de un dosar de evaziune fiscală în Germania unde implicate ar fi zeci de persoane și de firme fantomă. Astăzi echipe comune de anchetă, formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj și inspectori fiscali germani au făcut 20 de percheziții, ca urmare a extinderii cercetărilor, în județele Cluj, Bihor și Galați, de unde au ridicat documente, telefoane, laptopuri, tablete și alte dispozitive ce pot servi ca mijloace de probă. ”În cauză, sunt cercetate 70 de persoane pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală comise pe teritoriul statului german, printr-un mecanism de fraudare a plății TVA, în cadrul căruia au fost utilizate societăți comerciale de tip „firmă fantomă” din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Austria”, explică anchetatorii, adăugând că prejudiciul creat statului german a fost calculat la aproximativ 21,3 milioane de euro.
Descinderile de azi vin după ce în urmă cu aproape un an, în 9 octombrie, în urma a 69 de percheziții efectuate de polițiștii din Cluj și autoritățile din Germania în aceeași cauză penală, au fost descoperiți și ridicați aproximativ 100.000 de lei și 30.000 de euro iar opt imobile din Cluj și Alba au fost sechestrate. Atunci au fost duse la audieri 35 de persoane bănuite de comiterea acestor fapte. Imagini de la perchezițiile de anul trecut:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Programul „Anghel Saligny” pornește cu un buget de 10 miliarde lei și facturi restante de 3,7 miliarde lei
feb. 06, 2025 0
-
Un șofer care a omorât un pieton rupt de beat ce traversa noaptea strada ilegal pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din Cluj a fost condamnat ieri definitiv la închisoare pentru ucidere din culpă, deoarece circula în localitate cu 70 km/h
feb. 06, 2025 0