Închide

Pentru că un taximetrist nu le-a onorat comanda, doi tineri beţi l-au bătut şi i-au luat maşina

Actualitate by Actual de Cluj - mai 02, 2014 0 205

Pentru că taximetristul nu a vrut să le onoreze comanda, noaptea la ora 3 în gara din Gherla, doi tineri l-au luat la bătaie şi i-au dus maşina proprietarului, ca să i se plângă, dar acum au dosar penal.

Poliţiştii spun că cei doi tineri i-au cerut unei cunoştinţe să-i transporte cu taxiul, în noaptea de 28 spre 29 aprilie la ora 3, în timp ce se aflau în zona staţiei CFR Gherla. Şoferul, un tânăr de 22 de ani din Gherla, ar fi refuzat să onoreze solicitarea, iar cei doi, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, l-ar fi agresat, în timpul disputei fiind spart un geam de la uşa autoturismului.

Cei doi tineri ar fi plecat ulterior cu autoturismul spre domiciliul proprietarului pentru a-l înştiinţa că angajatul său a refuzat să onoreze o comandă, autoturismul fiind predat acestuia fără alte avarii.
În urma testării cu aparatul alcooltest s-a determinat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat la tânărul de 25 ani, respective de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat la tânărul de 21 ani, ambii posedând permise de conducere auto.

Cei doi tineri sunt acum cercetaţi de poliţişti sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pentr uinfracţiunile de  „furt în scop de folosinţă”, „lovire sau alte violenţe”, „distrugere” şi „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu