Închide

Pensii majorate cu 15%, începând de astăzi

ActualitateSinteză știri naționaleSocial by Actual de Cluj - sept. 01, 2019 0 219

Prin creșeterea punctului de pensii la 1.265 de lei, începând de astăzi, cinci milioane de pensii vor fi majorate cu aproximativ 15%, a transmis ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi (foto sus), citat de Mediafax. Oficialul a dat asigurări că banii sunt prevăzuți în buget și că nu există niciun risc ca pensionarii vizați să nu-și primească pensii majorate.

„Creșterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%”, a transmis ministrul Marius Budăi, explicând că cele 5 milioane de pensii, bazate pe contributivitate, au fost majorate conform creștererii punctului de pensie de la 1.100 de lei, la 1.265 de lei. De asemenea, pensionarii care încasau pensia minimă de, în valoare de 640 de lei, vor încasa, începând de astăzi, 704 lei.  „Toate pensiile, în acest moment, au fost recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite și vor fi distribuite către Poșta Română. Primele sume au fost achitate deja către Poșta Română, și începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face și primele plăți”, a explicat ministrul.

Majorarea pensiilor a fost stabilită prin Ordonanța de Guvern Nr. 114 și noua Lege a Pensiilor. „În momentul în care noi aprobam și elaboram în Parlament Legea Pensiilor, știți că se discuta de acele atacuri succesive la Curtea Constituțională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcția bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plățile se vor face și nu vom avea sincope până la sfârșitul anului. Următoarea majorare va fi anul viitor, pentru creșterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, de la 1 septembrie 2020”, a mai precizat Budăi.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu