Închide

Pe trădătorii lui, Iohannis i-a criticat în privat

PoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - nov. 06, 2014 0 276

Sunt foarte multe orașe și comune, cu organizații PNL și  PDL, care au lucrat în paralel pentru a aduna voturi și în favoarea candidaților PMP și PLR, Elena Udrea, respectiv Călin Popescu Tăriceanu. Așa se face că cei doi au ajuns să scoată scoruri de peste 5%, iar astăzi se află în postura de a-și negocia voturile și pozițiile politice cu reprezentanții PSD. Și în județul Cluj, în orașe precum Turda sau Câmpăia Turzii, unde există organizații puternice PDL și PNL, s-a făcut campanie din interiror pentru Udrea și pentru Tăriceanu, iar cei doi au scos rezultate foarte bune. De altfel, primarul Clujului, Emil Boc, a fost unul dintre cei mai fervenți susținători ai Elenei Udrea, în municipiul Cluj Napoca, iar oamenii săi, membri PDL, n-au ezitat să iasă în stradă și să lipească afișe cu Elena Udrea. Astăzăi, aceiași oameni sunt parte din așa zișii susținători ai lui Klaus Iohannis.

Prezent la Cluj pentru a se întâlni cu liderii ACL din regiunea Transilvania -Banat, Klaus Iohannis a explicat că avut o dicuție și în privința rezultatelor din primul tur de scrutin, și că admite că nu este mulțumit de toate rezultatele. El a apreciat că în Ardeal, totuși, scorul pe care l-a obținut a fost destul de bun și că este mulțumit. „Consider că în anumite zone s-a mers pe un vot politic dar cred că lucrurile se  vor schimba în cel de-al doilea tur de scrutin. Au fost zone în care am primit, totuși, procente semnificative. Asta nu însemană, însă, că sunt mulțumit de toate rezultatele. Am făcut o analiză la nivel de partid,  am avut discuții cu liderii de organizații, eu le-am spus ce am avut de spus. Sigur, criticile nu le-am spus în public”, s-a limitat să spună Iohannis.

Deși s-a ferit să anunțe vreun parteneriat politic, el nu a ezitat să afirme că se bucură de susținerea Monicăi Macovei: „Majoritatea principiilor expuse de Monica Macovei se înscriu în programul meu prezidenial, deci, reafirm că mă voi lupta pentru independența justiției și pentru eliminarea corupției”.  Iohannis a mai adăugat că în ceea ce-l privește, din momentul în care va ajunge președinte va renunța la imunitate: „Voi cere să se renunțe la imunitatea președintelui României, asta în primul rând. De asemenea, voi cere să se ridice imunitatea și pentru paralamentari. Și aici nu mă refer la imunitatea pentru opțiune politică, ci la imunitatea care împiedică justiția să-și facă treaba”.  Amnistia și grațierea sunt respinse din capul locului de către Iohannis, iar candidatul ACL a ținut să precizeze că PSD-ul are un proiect pe tema aceasta în sertare și că el va face tot ce-i stă în putere pentru a-l anula.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.