Închide

Pasagerii care ajung la Cluj din zonele roșii, nemulțumiți de condițiile de găzduire. Ultimul transport, 103 persoane din Londra

ActualitateSănătateSocial by Actual de Cluj - apr. 05, 2020 0 2638

Aseară au ajuns la Cluj 698 de persoane, din țări europene în care se înregistrează o rată foarte mare a numărului de persoane infectate cu COVID 19. Pasageri ai unor curse aeriene, oamenii au fost preluați de autorități și duși în regim de carantină la Sala Sporturilor „Horia Demian”. Pentru că majoritatea persoanelor domiciliază în alte județe ale țării, urmează ca insituțiile statului să le asigure transportul către zonele din care provin.  „Trebuie să trimită colegii din acele județe mașini după ei, sau se organizează convoaie și îi lasă pe fiecare în localitățile în care locuiesc. E o procedură care durează, pentru că noi avem distribuția pe județe abia după ce zborul este procesat de către Poliția de Frontieră, astfel că abia atunci sunt anunțați cei din județele respective să vina să își preia pasagerii” – a explicat prefectul de Cluj, Mircea Abrudean.

Așadar, pentru că se creează un interval de așteptare destul de mare, și pentru că oamenii sunt nemulțumiți de situație, au apărut mai multe reclamații legat de condițiile de carantină de la Sala Sporturilor „Horia Demian”.  Prefectul Abrudean afirmă că reclamațiile sunt nefondate, pentru că pasagerilor li s-a explicat încă de la Aeroport, atât de către ofițerii Poliției de Frontieră, cât și de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, condițiile în care urmează să fie transportați și găzduiți. Abrudean a mai precizat că Sala Sporturilor a fost curățată și igienizată, înainte de a ajunge oamenii acolo.  „Pentru o nouă rundă de curățenie și decontaminare, sala ar trebui complet eliberată.  În prezent, dintre pasagerii sosiți azi-napte mai sunt în sală aproximativ 50 de persoane, care așteaptă să fie preluate. Dar între timp au ajuns alți 103 oameni, pasageri ai unei curse aeriene de Londra, care urmează același protocol”, a comentat prefectul.  Aceast transport din Londra ar fi ultimul dintr-o zonă roșie, având în vedere  restricțiile impuse prin Ordinul Militar numărul 7.

Prefectul a mai spus că oamenilor li s-au oferit apă, alimente, inclusiv dulciuri și fructe pentru copii.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare