Închide

Pas înainte pentru megaproiectul de sute de milioane de euro pentru infrastructura de apă din Cluj, a fost semnat contractul de servicii pentru asistență tehnică, pentru peste cinci milioane de euro

Administrație by Mihai Prodan - iul. 01, 2021 0 225

Pas înainte pentru megaproiectul de sute de milioane de euro pentru infrastructura de apă din Cluj, a fost semnat contractul de servicii pentru asistență tehnică, pentru peste cinci milioane de euro.

Ieri a fost semnat contractul de servicii privind Asistența Tehnică pentru Managementul Proiectului care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj. Acesta este parte integrantă a programului de investiții finanțat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someș. Contractul are o valoare de peste 21 de milioane de lei fără TVA, adică peste cinci milioane de euro, și o durată de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere. Serviciile vor viza acordarea suportului în managementul proiectului, actualizarea sistemului de mapare geografică și managementul pierderilor în sistemele de apă și a infiltrațiilor și exfiltrațiilor în sistemele de apă uzată. ”Totodată, societatea câștigătoare a acestui contract va oferi sprijin în monitorizarea strategiei de management a nămolului, actualizarea Master-Planului Regional, dezvoltarea unui sistem de management modern digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată realizate prin proiect şi elaborarea documentațiilor de atribuire pentru achiziții în cadrul investiției”, arată Consiliul Județean Cluj.

Contractul a fost semnat cu asocierea Ramboll South East Europe SRL – Rambol Americas Engineering Solutions Inc., precizează CJ Cluj la solicitarea actualdecluj.ro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare