Închide

Parlamentul a aprobat ca Tetarom să preia un teren de peste 86.300 de mp, dar a pus o condiție

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 18, 2016 0 473

După insistențe îndelungate, Camera Deputaților s-a pronunțat astăzi definitiv în privința transferării unui teren de 86.333 de metri pătrați, din custodia CFR în patrimoniul județului Cluj. Terenul are ca destinație crearea unui parc științific și tehnologic, astfel că va ajunge în administrarea companiei Tetarom, pe care Consiliul Județean Cluj o controlează în proporție de peste 90%. Inițiatorul proiectului ce a vizat transferul acestui teren este deputatul clujean Cornel Itu.

„A trecut mai bine de un an și jumătate de când am demarat procedura pentru transferarea acestui teren din administrarea CFR-ului în custodia companiei Tetarom. A fost necesar să ducem multă muncă de lămurire, având în vedere că e o suprafață de teren foarte generoasă. Într-un final, colegii mei au fost acord cu acest transfer, însă, ne-au impus o condiție, ca parcul tehnologic să se realizeze în termen de maxim 10 ani. Consider că e binevenită această condiție, pentru că liderii administrației județene se vor simți impulsionați să demareze cât mai urgent lucrările de investițe”, a comentat deputatul Cornel Itu pentru Actualdecluj.ro.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis că va face tot ce este posibil ca lucrările la noul parc tehnologic să demareze în cel mai scurt timp: „Terenul preluat urmează să fie folosit la extinderea Parcului Industrial Tetarom I  în vederea realizării  Parcului Tehnologic Tetapolis. În acest fel vom putea continua şi extinde modelul de mare succes al parcurilor industriale Tetarom. Conceptul Tetapolis reprezintă un proiect unic la nivel naţional care va aduce un plus de dezvoltare pentru Cluj”, a transmis Tișe.

Proiectul de lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, cu drept de concesiune în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj se referă la atribuirea unei suprafeţe de 86.333 mp, ca infrastructură de dezvoltare, pentru parcul științific și tehnologic TETAPOLIS. Terenul solicitat pentru înfiinţarea TETAPOLIS se află în vecinătatea Parcului Industrial Tetarom I din municipiul Cluj-Napoca, fapt care va oferi numeroase avantaje viitorului obiectiv de investiții (acces facil la infrastructura de transport și la utilitățile din interiorul parcului industrial TETAROM I, apropierea de locațiile universităților clujene, apropierea de centrul orașului, acces rapid la principalele căi de transport (rutier, aerian, feroviar).

„Îmi doresc concretizarea acestui proiect în timp cât mai scurt. Înfiinţarea TETAPOLIS este benefică atât pe plan local şi regional, cât şi pe plan naţional, având ca scop dezvoltarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare, prin creșterea colaborării dintre mediul economic și cel universitar.
Înalta tehnologie este de departe domeniul care va conduce la dezvoltarea Clujului, pe termen lung. Am încredere că aici vom dezvolta cel mai puternic parc tehnologic și științific din regiune, poate chiar din țară, iar cercetarea va ajunge la Cluj un domeniu la fel de puternic precum cel al IT”, a transmis deputatul Cornel Itu (foto sus, prim plan).

 

 

  • author photo two

    Cosmina Fernoaga

    Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

    Nici un comentariu

    Scrie un comentariu

    Articole similare