Închide

Părintele Vasile Flueraș, fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a trecut la cele veşnice. Printre cele mai importante proiecte alea sale s-a aflat centrul de îngrijiri paliative din Cluj-Napoca

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 09, 2021 0 798

Părintele Vasile Flueraș, fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a trecut la cele veşnice la vârsta de 72 de ani în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, anunță Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia. El a fost Episcop Emerit și fost Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019. Printre cele mai importante proiecte alea sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

Slujba Prohodului se va oficia în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, luni, 11 octombrie și va fi oficiată de către un sobor de arhierei, în frunte cu mitropolitul Andrei Andreicuț.

Angajat la uzină, devenit preot

Părintele Vasile s-a născut în 1948, în oraşul Cluj-Napoca. A urmat şcoală generală în Mănăştur (1955-1962), Şcoală profesională „16 Februarie” din Cluj (1962-1965), la absolvirea ei angajându-se la Uzina „16 februarie”. În paralel a urmat cursurile serale la Liceul Nr. 12 din Cluj (1965-1971), unde a obţinut şi bacalaureatul.

În anul 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1972-1976), unde în 1976 a obţinut şi licenţă în Teologie. În 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Justinian Chira Maramureşanul. La scurtă vreme a fost detaşat (la 1 ianuarie 1977) ca preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul Grigorescu, Municipiul Cluj-Napoca.

După alte câteva luni (în august 1977) a fost numit preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul clujean Mănăştur. Pentru activitatea misionar-pastorală deosebită Arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a acordat distincţia bisericească de „iconom” (în anul 1987). În anul universitar 1990-1991 a fost şi duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă). La 24 martie 1991 (ajunul Bunei Vestiri) a fost tuns în monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei.

A fost monah la Mănăstirea Nicula, din octombrie 1991 până în februarie 1994. În februarie 1994, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului; a fost hirotesit apoi şi în rangul de arhimandrit. În urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, din vara anului 1998 a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula.

Ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului a publicat articole și a desfășurat activități social-misionare. Printre cele mai importante proiecte alea sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009. În luna septembrie a anului 2014, ierarhul a suferit un accident vascular cerebral. La finalul anului 2019, ca urmare a aprobării cererii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 17 decembrie 2019, s-a retras din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească.

„Noi, cei în care V-ați pus nădejdea că vom continua cu demnitate activitatea Centrului „Sfântul Nectarie”, Vă mulțumim pentru încredere, pentru bucurii, și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă așeze în lumină!” – a fost mesajul preotului Bogdan Chiorean, cel care conduce centrul de Paliație Sfântul Nectarie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare