Închide

Parcul industrial al județului cere Primăriei drumuri „mici”. Cele din PUG încurcă investițiile

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 20, 2017 4 1079

Drumul rapid de-a lungul căii ferate, creionat pe planșele de urbanism și de mobilitate care guvernează Clujul, pe relația parcul industrial Tetarom I – comuna Baciu deranjează investitorii județului.

Conducerea parcului industrial a formulat o plângere prealabilă prin care cere Primăriei clujene regândirea traseului, motivând că în forma în care a fost gândit pe planșe nu încape efectiv în teren. Solicitarea va fi dezbătută de Consiliul Local la ședința din 21 martie și vizează modificare Planului Urbanistic General (PUG) în privința unei servituți de utilitate publică de 21 de metri instituită în zona respectivă, de-a lungul căii ferate. Propunerea arhitetcului-șef al orașului și a Direcției de Urbanism a Primăriei este ca cererea Tetarom să fie respinsă.

Directorul societății Tetarom care administrează Tetarom I, entitate în subordinea Consiliului Județean, Viorel Găvrea a declarat pentru actualdecluj.ro că nu are nicio problemă cu acest drum expres sau cu realizarea sa. Nici nu este deranjat de acesta pentru că ar afecta viitoarea dezvoltare pregătită în Tetarom I – parcul științific Tetapolis. Singura nemulțumire se leagă de profilul la care a fost prevăzut acest drum expres de legătură între Cluj-Napoca și comuna Baciu (unde, de asemenea, se dezvoltă proiecte imobiliare cu sute de apartamente).

„Nu era nevoie de o simulare de specialitate ca proiectanții PUG și primăria să vadă că acest drum, la profilul propus de patru benzi, nu încape efectiv în teren. Era nevoie doar de o deplasare la fața locului și de o măsurătoare cu ruleta. Între calea ferată care are nevoie, de asemenea, de zonă de protecție și clădirile clienților noștri din parc nu este destul loc pentru 4 benzi, așa cum a fost gândit acest drum. Această situație a pornit de la o investiția a PMA Invest din parcul industrial, autorizată de primărie. Firma a dorit modificare proiectului autorizat în timpul în care se edifica construcția și a cerut un etaj în plus. Primăria nu i-a autorizat proiectul din cauza drumului grevat în PUG. Așa am afalt noi de acest drum. Toate investițiile din parc au fost autorizate de primărie. Problema nostră nu este drumul ci modul în care acest se va realiza. Pe lângă PMA Invest sunt afectați și alți investitori din parcul industrial. Drumul ajunge în colțul clădirii Băncii Transilvania, de exemplu. Aici este problema, în teren încap două benzi, nu patru benzi. Găvrea n-are nimic cu Boc. Eu îmi doresc drumul, Tetarom ar fi avantajat de acest din pespectiva viitoarelor investiții Tetapolis pentru că va asigura relația de tranzit a forței de muncă. Însă investitorii din parc nu trebuie prejudiciați”, a spus Găvrea.

Despre drumul expres Tetarom – Baciu, specialiști clujenii spun că este prioritar să fie studiat și realizat chiar înainte de pasarela peste calea ferată din zona Tăietura Turcului anunțată recent de primăria clujeană că va intra în studiu de prefezabilitate.

Aceasta în contextul în care orcie dezvoltare din parcul Tetarom I generează trafic preluat de artera Tăietura Turcului (în principal), arteră pe care s-au autorizat și edificiat blocuri de locuințe cu sute de apartamente. De asemenea, dezvoltările imobiliare din comuna Baciu pun presiune imensă pe respectiva zonă din Cluj-Napoca. Chiar și pentru parcul etnografic există un proiect de extindere în pădurea Hoia menit să îi atragă pe turiști și pe clujeni înspre această zonă.

Drumul de-a lungul căii ferate este inclus și în Planul de Mobilitate Durabilă pentru Cluj-Napoca.

Conducerea Tetarom I a cerut primăriei, printr-o plângere prealabilă, modificarea PUG în sensul regândirii traseului drumului expres de-a lungul căii ferate. Această plângere va fi discutată la ședința din 21 martie. Oricum, primăria este în proces de revizuire a noului PUG, având în vedere că legal, acesta nu poate fi modificat prin plângeri prealabile.

Chiar și așa, arhitectul-șef al municipiului și Direcția de Urbanism propune Consiliul Local să nu modifice PUG-ul privind profilul rezervat pentru respectivul drum (cu interdicții de construire).

Ce spune șeful de proiect al PUG, arhitectul Adrian Borda:

sursa: primariaclujnapoca.ro

sursa: primariaclujnapoca.ro

Găvrea a mai spus că, în cazul în care propunerea Tetarom I nu va fi acceptată, cel mai probabil clienții afectați din parcul industrial se vor adresa instanței.

 

 

4 comentarii

  1. si ce sa spuna instanta? ia sa vad eu care-i judecatorul ala care sa spuna ca profilul unui drum e prea mare sau prea mic? ar fi culmea. Nu mor aia de la tetarom ca trebuie sa cedeze 1 m la drum.

  2. bataie de joc intre 2 institutii de stat. ar trebui dati cap in cap gavrea cu boc.
    cum adica gavrea a aflat intamplator de drum? toti stiam de el de ani de zile. cum a permis constructii asa aproape de CF?
    cum primaria a avizat asa ceva? demisia in secunda 2 pt incomptenta….
    ma uit pe harta mi se pare ca exista 21m deci se poate

  3. LE : decat drumuri mici mai bine deloc. sa nu fie nici un drum sa faca doar cladiri mari de 10 etaje. cum is alea din lomb. excelenta gandire. La cREIC probabil ca nu vom avea drum nici peste 10 ani, dar e liber la investitii 😀
    de ras suntem..

Lasa un raspuns pentru adi

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare