Închide

Parc de retail pe 19 hectare dorit în Luna de Sus, aprobat la urbanism în comisia Consiliului Județean/ Proiectanții l-au comparat cu un viitor Parndorf, ansamblu de galerii comerciale din Austria

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - mart. 07, 2024 0 504

Un proiect prezentat de proiectanții de la Atelier RVD ca un ansamblu de galerii comerciale, un viitor Prandorf al Clujului, ce urmează să se edifice pe un teren de 19 hectare din Luna de Sus, comuna Florești a primit avizul Comisiei de Urbanism a Consiliului Județean.

Terenul pe care urmează să se construiască parcul de retail este situat în extravilan, conectat la nodul 3 al Centurii Metropolitane TR35 (însă la tronsonul pentru care nu există Hotărâre de Guvern, nici finanțare), iar prin Planul Urbanistic Zonal urmează să devină construibil, fiind momentan în extravilan.

Chiar dacă arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță a considerat că Primăria Florești câștigă prea puțin dintr-un astfel de proiect, mai ales că pune la bătaie și terenuri publice pentru partea de circulație și face rentabil un teren extravilan, investiția a fost avizată mai ales pentru că președintele Alin Tișe a militat ca investitorii să nu fie împovărați cu rezolvarea problemelor administrației locale cum ar fi amenajarea unei grădinițe care să deservească viitorii angajați sau comunitatea. Aceasta deoarece comunitatea ar câștiga deja foarte mult din taxele și impozitele plătite ca urmare a investiției iar proiectul necesită și așa sume exorbitante ca să se facă. Mai ales că proiectanții i-au livrat proiectul ca un viitor Parndorf al Clujului, după ce Alin Tișe a întrebat cu ce investiție din Europa se poate compara. Președintele Tișe anunța el însuși că va face un Parndorf pentru Cluj în zona Aeroportului.

 

Prin Planul Urbanistic Zonal (ELABORARE PUZ PENTRU INTRODUCERE PARȚIALĂ ÎN INTRAVILAN, PARC INDUSTRIAL, COMERCIAL ȘI DE SERVICII, Luna, comuna Florești), proiectanții de la Atelier RVD au propus un ansamblu cu două big box-uri în nordul terenului (28 de hectare studiat din care 19 hectare sunt reglementate) și o galerie mai mică, un small box, la sud în aceasta din urmă urmând să se dezvolte servicii de alimentație publică de tip drive in. ansamblul ar mai urma să aibă o zona de servicii medicale una pentru sport indoor dar și o zonă de clădiri înalte (zece etaje) în zona de colț din sud-est. În interiorul ansamblului circulațiile de aprovizionare (cu tiruri și mașini mari) vor fi separate de cele auto și pietonale care deservesc ansamblul, ca exista o bretea de acces din zona sensului giratoriu pe care investitorii și-au propus să în aducă la standard, după cum ar fi cerut CNAIR la discuțiile privind avizarea soluțiilor de trafic propuse. Investiția urmează să  fie deservită de peste 2000 de locuri de parcare.

Potrivit prezentării făcute de arhitectul Rareș Drăgan, investitorii și-au asumat o serie de investiții pentru a reloca patru linii de medie tensiune și un stâlp de înaltă tensiune de pe amplasament, ca terenul să fie construibil potrivit celor de la Electrica și Transelectrica., dar și unele verzi și smart pe partea de ape pluviale, deșeuri etc care să permită certificarea BREAM a viitoarelor clădiri.

Investiția ar urma să se implementeze etapizat. Beneficiar este firma Altrade Com deținută de milionarul Mircea Ilea, Alexandru Șerban (Dif Urbano ) și societatea  Ascom Impex.

La discutarea proiectului în comisie, s-au conturat două tabere. Arhitectul-șef al județului a arătat că Primăria Florești a negociat mult prea puțin pentru comunitate dintr-un astfel de proiect, mai ales că ajută cu terenuri din proprietate soluțiile de tragic agreate de investitori cu Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Specialistul a arătat că odată cu un astfel de proiect putea obține funcțiuni de învățământ benefice comunității și care să ajute și viitorii angajați.

De cealaltă parte, președintele Alin Tișe a militat ca investitorii să nu fie împovărați și pentru ca administrația locală să își rezolve singură problemele pe care le are cu grădinițele. El a arătat că Primăria comunei va câștiga foarte mult din taxe și impozite, ca urmare a investiție și s-a arătat bucuros dacă investitorii vor avea banii necesari să o realizeze integral.

Proiectul a primit avizul comisiei cu recomandarea ca să asigure aceeași lățime pentru drumul național pe care au fost obligați și investitorii din mall-ul de retail de pe amplasamentul pieței de mașini second hand să o asigure. La fel și locuri de joaca și pentru sport în cadrul viitorului parc de retail.

Proiectanții au mai primit observația să facă de la început girația care va deservi centura, la standardele din proiect, însă s-a renunțat la condiție deoarece etapa implică exproprieri și nici nu este clar care e orizontul de timp în care va demara partea respectivă din TR 35, mai ales că nu există nici HG  nici finanțare (poate dura 7-10 ani sau chiar mai mult).

 

Detalii despre proiectul Parndorf de Cluj anunțat de Tișe și Boc în parteneriat în campanie electorală:

https://www.facebook.com/gabrielhorianasra/videos/599281590425884/

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare