Închide

„Orașul comoară”: primele termene de finalizare anunțate. Primarul a ieșit pe teren după somațiile venite de la consilieri

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 17, 2015 1 846

Trotuarele de pe strada Brătianu vor fi în sfârșit pavate și lucrările vor începe de marți, anunță primarul pe pagina sa oficială de Facebook. După ce la ședința de Consiliu Local de vineri consilieri din propriul său partid au cerut eficientizarea șantierelor din centrul orașului, primarul Emil Boc a ieșit duminică pe teren. După vizită, edilul a anunțat noi termene pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Memorandumului din proiectul cu bani europeni, orașul comoară.

Consilierul PNL, Radu Moisin, fost viceprimar și primar, a cerut public executivului primăriei graficul de lucrări pentru șantierele de la străzi deschise în centrul orașului, dar și echipele de muncitori care se presupune că lucrează în trei schimburi pe acestea. El a menționat că a primit nenulemărate plângeri de la clujeni și vrea să le răspundă, oamenii fiind nemulțumiți de ritmul lucrărilor dar și de faptul că anumite faze, mai ales cele care produc un zgomot infernal, au loc noaptea. „Când nu voi mai fi aici se vor ocupa alții (de eficientizarea șantierelor-n.red.)”, a spus Moisin pentru Actualdecluj.

Primarul a admis la ședința Consiliului Local în care Moisin a făcut solicitarea că șantierele sunt deranjante însă a menționat că sunt multe variabile ale lucrările care nu țin de primăriei. El a dat exemplul pietrei de granit pe care Viarom (firma care lucrează pe proiectul orașul comoară) a comandat-o din China și care nu a mai ajuns pentru a putea fi pavate trotuarele de pe strada I. C. Brătianu. Respectiva arteră a fost modernizată, în afară de pavarea trutuarelor.

Ovidiu Cîmpean, managerul proiectului orașului comoară care vizează modernizarea a patru străzi din centrul orașului – Brătianu, Memorandumului, Moților și Avram Iancu- a recunoscut și el că traficul este o problemă reală a clujenilor. „Există anumite faze de lucrări care se pot face noaptea, anumite ziua. Degeaba ai și ziua și noaptea foarte mulți oameni pe șantier că nu au ce să facă pentru că sunt faze tehnice care nu pot fi sărite și depind una de cealaltă. În anumite faze se pot eficientiza, în alteme nu”, a menționat Cîmpean.

După ce subiectul sensibil șantiere a fost dezbătul în ședința ordinară a Consiliul Local, Emil Boc a ieșit pe tren.

Duminică primarul a mers pe șantierul din orașul comoară, pe strada Memorandumului și după vizită a postat o serie de fotografii pe pagina sa oficială de Facebook menite să sintetizeze progresele care s-au făcut. În plus, a anunțat datele la care estimează că șantierul de pe Memorandumului nu va mai fi un stres permanent pentru riverani sau pentru clujenii care tranzitează zona cu autovehiculele, cu mijloacele de transpoort în comun sau pe jos.

11262432_833702140051946_2444234581607256819_o (3)

„Benzile 1 și 2 în direcția Centru – Mănăștur au fost redate circulației rutiere. La fel și banda dedicată pentru autobuz (direcția Mănăștur – Centru) este funcțională, cu caracter provizoriu, până la finalizarea celei în lucru. Trotuarul partea dreaptă (direcția Centru – Mănăștur) pavat cu granit va fi finalizat luni, 18 mai, cu excepția pietrei cubice care se va pune la canale, stâlpi de iluminat și alveole. Se lucrează la decopertare și asfaltare la banda dedicată transportului în comun (direcția Mănăștur – Centru). Marți, 19 mai, va fi turnat primul strat de asfalt, joi, 21 mai, al doilea strat de asfalt și vineri, 22 mai, banda va fi redată circulației rutiere. Trotuarul de pe partea stângă (direcția Centru – Mănăștur) va fi finalizat până la data de 10 iunie”, a anunțat primarul.

Deși managerul de proiectul Ovidiu Cîmpean declara că pe Memorandumului se vor planta platani, primarul Emil Boc a anunțat pe Facebook că în alveolele prevăzute în proiect se vor planta tei cu balot, așa cum s-au plantat și pe Eroilor.
Primarul a mai anunțat că se vor aduce echipe suplimentare de muncitori pe șantierul de pe Memorandumului ca să se ocupe de finalizarea pavajului de pe trotuare, dar și pe strada Brătianu unde din 19 mai va începe pavarea cu granit.

Un comentariu

Articole similare