Omul medaliilor. O nouă performanță uluitoare reușită de David Popovici! Aur și la 200 de metri
Sport by Actual de Cluj - aug. 15, 2022 0 161
David Popovici (17 ani) a cucerit medalia de aur și în proba de 200 de metri liber de la Campionatele Europene organizate la Roma! A coborât pentru prima dată sub un minut și 43 de secunde, stabilind un record mondial al juniorilor și al competiției.
David Popovici a înotat pe culoarul 4, cel al favoritului, în finala probei de 200 de metri liber. A încheiat cursa cu timpul 1,42:97 și a cucerit medalia de aur! Și-a zdrobit adversarii, un avans de peste două secunde față de următorul clasat! Sportivul legitimat la CS Dinamo deține și titlul mondial în această probă, transmite GSP.ro.
La actuala ediție a Campionatelor Europene, Popovici a mai cucerit o medalie de aur, la 100 de metri liber. A stabilit și un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde.