Oleleu a primit acord de la Vakar să-l înlocuiască pe Uioreanu la șefia județului. Celelalte partide se opun
PoliticaRecomandarea redacției by Cosmina Fernoaga - mai 30, 2014 0 210
După ce prședintele Consiliului Județean, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, conform procedurii legale, Prefecturava emite în maxim 48 de ore o decizie pentru suspendarea sa din funcție. Se pare că cei doi vicepreședinți ai administrației județene, Ioan Oleleu (PSD) și Vakar Istvan (UDMR) s-ar fi înțeles deja în privința preluării prerogativelor lui Uioreanu.
„Ne-am pus de acord ca eu să preiau președinția. Sigur, plenul Consiliului Județean va trebui să se pronunțe în final, dar domnul Vakar nu vrea această poziție, prin urmare nu va fi o problemă cu numirea mea. Oricum, ne vom împărți prerogativele, pentru că sunt foarte multe lucruri de rezolvat”, a comentat Oleleu. Opinia sa nu este împărțită și de ceilalți lideri de partide, având în vedere și contextul noii alianțe PNL-PDL. De altfel, surse din PDL au precizat pentru Actualdecluj.ro că scaunul lui Oleleu se va clătina din momentul în care la nivelul administrației județene se va reface majoritatea cu PNL-ul. Sursa a precizat că ținta schimbării nu va fi UDMR-istul Vakar Istvan ci PSD-istul Ioan Oleleu.
Potrivit legii, lui Uioreanu îi va înceta mandatul de drept dacă se va afla în imposibilitatea exercității mandatului pe o perioadă de șase luni, consecutiv. Prin urmare, dacă el va rămâne în arest șase luni sau dacă în această prioadă va fi condamnat, Guvernul trebuie să emită o Hotărâre pentru organizarea de alegeri anticipate.