Obiectiv turistic din Apuseni mistuit de flăcări noaptea trecută în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 30, 2025 0 133
Mai multe foișoare din lemn au ars noaptea trecută în localitatea clujeană Someșu Cald; lupta pompierilor cu flăcările a durat ore întregi.
Din primele date, de la debutul intervenției seara în jurul orei 20, flăcările se manifestau la mai multe foișoare și două cabane din lemn de mici dimensiuni, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere a incendiilor. Pompierii au finalizat intervenția în jurul orei 23.30. În urma incendiului au ars mai multe magazii, foișoare pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Acestea alcătuiau un punct turistic de agrement. De asemenea a fost afectată și o cabană de aproximativ 20 de metri pătrați, însă din fericire nu au existat persoane care să solicite îngrijri medicale. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice, spune purtătorul de cuvânt al pompierilor, Paul Olar.
