O universitate din Cluj face campanie de vaccinare pentru propriii studenți, o premieră pentru campusurile studențești din Cluj
Sănătate by Actual de Cluj - iun. 07, 2021 0 669

O universitate din Cluj face campanie de vaccinare pentru propriii studenți, o premieră pentru campusurile studențești din Cluj-Napoca, după cum anunță reprezentanții acesteia.
E vorba de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, ce organizează o sesiune de vaccinare pentru studenții proprii mâine, la cabinetul medical din campus. ”Acțiunea, care este o premieră pentru campusurile studențești din Cluj-Napoca, este organizată în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj, care va deplasa o echipă medicală la fața locului, alături de medicii de la cabinetul universității”, arată USAMV. Până acum la acțiune s-au înscris câteva zeci de studenți, mai exact 50. ”Mulți din studenții noștri s-au vaccinat deja în cadrul maratoanelor organizate în oraș sau la Centrul drive-thru, dar pentru cei care nu au reușit încă am venit în întâmpinare. Vom organiza astfel de acțiuni de câte ori va fi nevoie. Acum se apropie festivitățile de absolvire, urmează admiterea”, spune prorectorul Leon Muntean.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO Au plănuit concedierile într-un local de lux, acompaniați de manelistul Leo de la Roșiori, unde șeful DRDP Cluj (acuzat de delapidare) și baronii care controlează traficul rutier în Vama Borș au spart mii de euro
mart. 14, 2025 0
-
Trei reținuți, dintre care un minor, după ce au dat iama într-o școală dintr-o comună din Cluj
mart. 14, 2025 0