Închide

O femeie a furat dintr-un hipermarket din Cluj bunuri de sute de euro, a fost prinsă imediat, s-a apărat spunând că suferă de cleptomanie, a fost condamnată la închisoare cu suspendare

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 07, 2025 0 80

O femeie a furat dintr-un hipermarket din Cluj bunuri de sute de euro, a fost prinsă imediat, s-a apărat spunând că suferă de cleptomanie, a fost condamnată la închisoare cu suspendare.

Judecătoria Cluj-Napoca s-a exprimat în urmă cu câteva zile în acest caz, condamnând femeia la un an și cinci luni de închisoare pentru furt, cu suspendare.
Fapta s-a petrecut în 1 august 2021 în jurul orei 19; femeia ar fi furat saci menajeri, detergent, diverse cosmetice înter care două rujuri și geluri de duș, dar și nouă chiloți – și un cablu de alimentare al unui radio-ceas. Prejudiciul total . 1.434,18 lei, recuperat imediat, căci femeia a fost prinsă imediat ce a trecut de zona caselor de marcat.

Intrată în magazin, femeia s-a deplasat la raionul cu produse cosmetice de unde a luat de pe rafturi mai multe produse. Ulterior, inculpata s-a deplasat la cabina de probă din cadrul magazinului, unde a introdus bunurile menționate într-un rucsac și o sacoșă de plastic pe care le avea asupra sa. În continuare, inculpata a introdus alte produse în coșul de cumpărături și s-a deplasat la casa de marcat, unde a achitat produsele aflate în coșul de cumpărături, fară să achite însă produsele ce se aflau în sacoșa de plastic și în rucsac. După ce a trecut de casele de marcat inculpata a fost oprită de agentul de securitate din cadrul magazinului, predând produsele sutrase, la fața locului find solicitate organele de politie. Prejudiciul cauzat de către faptuitoare a fost recuperat în totalitate, bunurile sustrase fiind restituite reprezentanților magazinului.

Femeia are 42 de ani, nu are antecedente penale și e administratoarea unei firme de curățenie. Aceasta a recunoscut comiterea faptelor și a regretat cele întâmplate, precizând că suferă de cleptomanie. Aceasta din urmă apărare nu a contat, femeia fiind condamnată la un an și cinci luni de închisoare – cu suspendare. ”A săvârșit o infracțiune relativ gravă”, a arătat instanța. Pedeapsa e una medie raportat la infracțiune, căci fapta săvârșită de inculpată se pedepsește cu închisoarea de la de la 6 luni la 3 ani sau amendă. ”Prin săvârșirea infracțiunii, inculpata a demonstrat o evidentă nepăsare față de dispozițiile legale, precum și iscusință în a-și facilita sustragerea bunurilor”, a arătat instanța.

Decizia, luată în 3 martie, e atacabilă cu apel.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu