O femeie a decedat în această dimineață după ce a fost infectată cu noul coronavirus
Sănătate by Mihai Prodan - sept. 15, 2020 0 358

O femeie a decedat în această dimineață după ce a fost infectată cu noul coronavirus.
E vorba de o femeie de 80 ani din Cluj-Napoca ce a decedat pe secția de terapie intensivă a spitalului de boli infecțioase. Ora decesului – 11.20.
Să menționăm că l-am sunat pe managerul spitalului, Ioan Mureșan, întors ieri din concediu, ca să-l întrebăm cât timp a stat pacienta la Terapie Intensivă – o informație relevantă căci mulți dintre pacienții care ulterior au decedat au fost în ATI săptămâni întregi, alții mai puțin. Mureșan ne-a răspuns să ne facem meseria mai bine și să nu deranjăm cu astfel de întrebări nerelevante căci nu știe din cap astfel de informații și nici nu le poate obține deoarece deja e ora 3.30.
Ulterior acesta a revenit cu un telefon și a precizat că pacienta a fost internată în spital în 29 august.
Aflăm de la directorul medical al spitalului, Violeta Briciu, că două zile mai târziu, în 31 august, femeia a fost transferată în stare critică pe secția de Terapie Intensivă, unde a rămas timp de două săptămâni, până astăzi, când a decedat.
Acesta este al 68-lea pacient care decedează la Cluj după ce e infectat cu noul coronavirus.