O femeie a cerut ordin de protecție împotriva fiului său, la Cluj, instanța a respins cererea

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 28, 2025 0 213

O femeie a cerut ordin de protecție împotriva fiului său, la Cluj, instanța a respins cererea.

Spătămâna trecută anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda au cerut emiterea unui ordin de protecţie în favoarea victimei prin evacuarea temporară a pârâtului și obligarea acstuia la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de faţă de victimă, mama sa. În motivarea cererii pentru emiterea ordinului de protecție s-a arătat, în esenţă, că în 23 iulie în jurul orei 15 pe fondul unor discuții contradictorii legate de datoriile acumulate de pârât, acesta şi-a amenințat mama că o omoară şi dă foc la casă. În aceeași zi Poliția, solicitată la fața locului, a emis un ordin de protecție provizoriu.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei. Din actele ataşate ordinului provizoriu reiese că la emiterea ordinului provizoriu organele de poliţie au avut în vederea doar declaraţia victimei, în care aceasta a relatat că în ziua respectivă fiul său i-a solicitat suma de 20.000 lei pentru a-şi achita nişte rate de credit restante, solicitare ce a generat o ceartă între părţi. Reclamanta a mai precizat că fiul său o ameninţă că o omoară cu toporul de sub fotoliu şi că îi dă foc casei. ”Se observă, că organele de poliţie nu au procedat la luarea declaraţiei pârâtului sau a altor martori care să confirme susţinerile reclamantei, cel puţin a faptului că a fost nevoită să fugă de acasă şi nici nu au întocmit o fişă de intervenţie”, a reținut instanța.

În faţa instanţei, reclamanta a prezentat în faţa instanţei o scrisoare de ameninţare, semnată, înscris pe care însă instanţa la respins ca fiind inutil soluţionării cauzei câtă vreme nu au prezentate şi alte înscrisuri care să emane în mod neechivoc de la pârât şi prin comparaţie cu care să se poată atribui scrierea pârâtului.

Astfel, a apreciat instanța, singura probă administrată în cauză la solicitarea reclamantei a fost depoziţia unui martor, care a relatat că în urmă cu ceva timp a asistat la o discuţie între părţi, în cadrul căreia pârâtul i-a spus reclamantei ”tu să taci, casa e a mea, nu a ta”. Ulterior, cu toate că martorul a mai ajutat-o pe reclamantă cu diverse activităţi gospodăreşti, nu a mai asistat la episoade similare, relatând şi că nu l-a auzit pe pârât să-i mai vorbească urât mamei sale sau să o fi ameninţat, că nu l-a văzut pe pârât niciodată sub inluenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. A mai susţinut că o dată, la biserică, reclamanta i s-a plâns că fiul său ”a luat-o razna”, probabil în contextul datoriilor acumulate de acesta prin creditele contractate, însă întrebat în mod expres dacă reclamanta i s-a plâns şi de vreo ameninţare din partea fiului său, martorul a precizat că niciodată aceasta nu i s-a plâns că ar fi fost ameninţată de pârât.
Conform legislației, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima. Violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Pentru emiterea unui ordin de protecție este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: constatarea comiterii unui act de violență, actul de violență să fie de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei, actul să fie un act de violență comis în familie, iar emiterea ordinului de protecție să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol. În prezenta cauză, în primul rând, instanţa constată faptul că părţile au calitatea de membri de familie, în sensul dispoziţiilor menţionate, pârâtul fiind fiul reclamantei. Apoi, se reţine că, pentru emiterea unui ordin de protecție, trebuie să analizeze dacă comportamentul agresorului constituie un pericol real și iminent pentru viața și integritatea fizică a victimei și dacă prin atitudinea agresorului i-au fost încălcate victimei sau celorlalți membri de familie drepturi fundamentale, fiind supuși unor suferințe fizice, psihologice sau de altă natură. Instanța mai reține că emiterea unui ordin de protecție presupune intervenția brutală a autorităților – instanța de judecată și alte autorități ale statului – în dreptul la viața privată a persoanelor, prin îngrădirea extremă a unor drepturi, până la suprimarea temporară a acestora, care nu poate avea loc decât în condiții absolut excepționale, când, în lipsa intervenției, se poate intui existența unei stări de pericol pentru desfășurarea normală a vieții persoanei/persoanelor agresate, generate de violența agresorului, manifestată în diferitele modalități descrise de lege. ”Dincolo de această stare excepțională, care trebuie dovedită în fiecare caz în parte, nemulțumirile dintre membrii familiei, care pot genera conflicte, dovedesc doar o stare de incompatibilitate intervenită intre membrii familiei și care poate fi rezolvată pe calea unei acțiuni de drept comun și nu prin aplicarea unor restricții și limite fizice de către instanța de judecată”, a argumentat instanța. ”În lipsa unei stări de pericol, care trebuie probată în mod riguros, în fiecare caz în parte, orice persoană este liberă să își gestioneze relațiile sociale și familiale, să tolereze și să dezvolte comportamente și limbaje considerate de societate improprii și inadecvate, până la limita la care reușește să dovedească, prin probe, că aceste atitudini și manifestări au devenit periculoase în mod real, pentru integritatea fizică și psihică a victimei”.

Argumentele instanței, care a respins cererea:
Prin urmare, ceea ce trebuie dovedit este nu doar existența unor acte de violență, ci şi pericolul creat de aceste acte ce trebuie să întrunească exigența actualității, atitudinea şi comportamentul pârâtului fiind necesar a îmbrăca forma unor abateri grave, măsura de protecție fiind la rândul ei absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol, dovada acesteia fiind, potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., în sarcina persoanei ce o invocă.
În speţă, probatoriul a administrat a reliefat că în familie relaţia este uneori tensionată, pe fondul unor datorii acumulate de către pârât, însă nu s-a făcut dovada săvârșirii de către pârât a unor acte de violență care să justifice emiterea unui ordin de protecție și luarea măsurilor de protecție solicitate.
Prin urmare, cum ordinul de protecţie nu poate fi luat decât în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură , dată fiind natura sa restrictivă de drepturi, şi cum asemenea dovezi nu au fost administrate, instanţa apreciază că nu există nici un motiv pentru admiterea cererii.
Instanţa mai reţine că instituirea ordinului de protecţie trebuie privită ca o măsură excepţională, ce se justifică doar în acele situaţii în care există un pericol concret pentru viaţa, integritatea sau libertatea unui membru de familie, având în vedere că restrânge cel puţin trei dintre drepturile fundamentale ale pârâtului, respectiv dreptul la domiciliu, dreptul la circulaţie şi dreptul la respectarea vieţii private şi familiale.
Nu trebuie ignorat faptul că emiterea unui ordin de protecţie implică stabilirea calităţii de agresor a pârâtului, sens în care, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, devin incidente dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească prin mijloace de probă susţinerile.
În concluzie, instanţa constată că cererea privind emiterea unui ordin de protecţie este neîntemeiată, urmează a fi respinsă ca atare, nefiind întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.

În final, instanța va atrage și pârâtului atenția asupra faptului că prezenta hotărâre nu validează comportamentul său față de reclamantă ci doar statuează faptul că la acest moment nu se impune emiterea unui ordin de protecție. Prin urmare, în ipoteza în care acesta va manifesta orice act de violență psihică, fizică sau de alt fel față de pârâtă, verbal, în scris sau prin intermediul altei persoane, reclamanta este în drept să formuleze o nouă cerere de emitere a unui ordin de protecție.

Nici un comentariu