Închide

O fabrică din Cluj și-a dublat profitul în vreme de pandemie

Economie by Actual de Cluj - sept. 01, 2020 0 806

Producătorul de abrazive Carbochim SA Cluj a raportat un profit net de aproape 700.000 de lei în primul semestru, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, la o cifră de afaceri de 16 milioane de lei, mai mică cu două milioane față de aceeași perioadă a anului trecut.
”În semestrul I 2020 s-a înregistrat o diminuare a cifrei de afaceri cu circa 11,36 % față de aceeași perioadă a anului 2019, cauza principală fiind pandemia de Covid-19 care și-a făcut simțită prezență în România începând cu a doua jumătate a lunii martie 2020”, arată Carbochim în raportul semestrial publicat pe Bursa de Valori București. ”În ultimele 6 luni nu a fost nici o vânzare sau oprire a unui segment de activitate , în afara suspendării temporare a activității din luna aprilie 2020 (în perioada stării de urgență ) și a reducerii unor activități din luna mai 2020, datorate pandemiei de Covid 19 , când o parte importantă a salariaților au fost trecuți în șomaj tehnic .Suma primită de la AJOFM pentru plata salariaților aflați în șomaj tehnic în perioada aprilie –mai 2020 totalizează 600.010 lei și a
reprezentat un ajutor important pentru ca societatea să poată menține salariații și să-și păstreze echilibrul financiar în această perioadă dificilă .Apreciem că nici în următoarele 6 luni nu va fi cazul de vânzare sau oprire a vreunui segment de activitate , singura incertitudine rămânând evoluția pandemiei actuale”.

Producătorul clujean de materiale abrazive Carbochim SA a fost înființat în 1949 și este cel mia mare producător de profil din țară.  Carbochim SA produce corpuri abrazive cu liant ceramic, bachelitic, magnezitic și elastic, discuri abrazive de debitare și debavurare, dar și abrazivi pe suport de hârtie, pânză, și nețesut, utilizate atât în industria prelucrătoare și construcții, cât și cu uz general și retail.

Carbochim e controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu prin Carbo Europe SRL, care deține 71,35% din participații. Citește și:

Iulius intră pe piața de producție industrială, prin achizția Carbochim Cluj (P)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare