Închide

O fabrică din Cluj face proiect de „înverzire” cu bani norvegieni

Economie by Actual de Cluj - mai 14, 2015 0 591

Sanex , parte a grupului Lasselsberger, principalul producător de plăci ceramice din România, derulează, din martie, un proiect din fonduri norvegiene care vizează reducerea consumului de energie.

Proiectul este co-finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, iar valoarea totală  este de 1,4 milioane de euro. Din această sumă, asistenţa financiară nerambursabilă ajunge la 690.000 de euro, au precizat reprezentanții companiei. Proiectul se implementează în cadrul unităţii de producţie a Sanex din Cluj-Napoca, pe o durată de un an și este derulat în parteneriat cu organizația International Development Norway.

Obiectivul proiectului constă în eficientizarea fluxului de producţie prin achiziţia unui atomizor care permite îmbunătăţirea performanţei ecologice şi creşterea competitivităţii producţiei. „Impactul proiectului vizează reducerea consumului de energie şi deci o utilizare mai responsabilă a resurselor disponibile”, a declarat Peter Molnar, Director General al SANEX SA.

Programul Inovare Verde în Industrie este un program de dezvoltare a afacerilor cu scopul de a creşte competitivitatea întreprinderilor verzi, inclusiv ecologizarea industriilor existente, inovare verde şi antreprenoriat verde. Programul Inovare Verde în Industria din România este administrat de către Innovation Norway, o companie publică norvegiană cu sediul în Oslo, deţinută de Ministerul Norvegian al Comerţului şi Industriei şi de municipalităţile judeţene norvegiene. Innovation Norway este cel mai important instrument al Guvernului Norvegian pentru inovare şi dezvoltare a întreprinderilor şi a industriei norvegiene. În România, Innovation Norway are un birou de proiecte situat la Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti şi este Operator de Program pentru două din programele incluse în Granturile Norvegiene şi SEE 2009 – 2014.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European (SEE), trei state non‐membre ale Uniunii Europene, respectiv Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, fac parte din Piaţa Internă Europeană şi contribuie la coeziunea regională prin intermediul unor programe precum Granturile SEE şi cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97% din suma totală. Granturile SEE şi norvegiene sunt de asemenea menite să consolideze relaţiile bilaterale dintre Norvegia şi România.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu