Închide

O comoară descoperită în Transilvania în urmă cu două sute de ani, expusă prima dată la Cluj. „E expoziția-senzație a acestui an”

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 14, 2019 0 543

Un tezaur prezentat în premieră în România va putea fi văzut la Cluj, iar reprezentanții muzeului care îl prezintă spun că e unul „fabulos”.

Directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Felix Marcu, spune că muzeul deschide în acest an o expoziție, „Lux și opulență în lumea nobiliară transilvană”,  care expune piese de podoabă și de vestimentație, dar și accesorii personale de mici dimensiuni, decorative, ce reflectă ținutele de gală ale lumii nobiliare din Transilvania premodernă. Printre cele mai spectaculoase obiecte se vor număra rochii de mătase cu broderii fine, realizate cu fir de aur și de argint, brâie, broșe, pandantive, cercei, brățări, paftale din aur sau argint, arme și alte obiecte militare de paradă. Expoziția va fi deschisă în perioada mai-august, inclusiv în timpul evenimentului Noaptea Muzeelor.

Dar „expoziția-senzație a acestui an”, așa cum o numește Marcu, va putea fi vizitată între lunile octombrie – decembrie. Sub numele „Călătoria comorilor. Pășește pe drumul aurului!”, expoziția oferă publicului ocazia să cunoască povestea descoperirii tezaurului de epoca migrațiilor de la Șimleu Silvaniei, din Sălaj, expus pentru prima dată în România. Comoara a fost descoperită în două etape, la aproape o sută de ani distanță una de cealaltă. „Materiale explicative virtuale și interactive vor relata soarta pieselor de-a lungul secolelor, de la făuritori, orfevrari pricepuți ai atelierelor romane, la posesori, familia regală gepidică, și până la norocoșii descoperitori – oameni simpli din Transilvania secolelor XVIII și XIX”, arată Marcu.

Tezaurul de la Șimleu Silvaniei – în fapt mai multe descoperite de-a lungul timpului – a fost descoperit în 1797 de doi copii români pe dealul Măgura de lângă Șimleu, două kilograme de aur care au ajuns la muzeul Kunsthistorisches din Viena; al doilea tezaur din zonă a fost descoperit pe dealul Măgura de un țăran care ara, în 1889 – trei kilograme, care au ajuns la Muzeul Național Magihar din Budapesta. În 1986 un al treilea tezaur a fost descoperit în zonă la Cehei, de dop copii care cărau pământ.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare