Închide

O casă a luat foc în Huedin în ziua de Paște, din cauza unei lumânări lăsate nesupravegheate

Actualitate by Mihai Prodan - mai 03, 2021 0 192

O casă a luat foc în Huedin în ziua de Paște, din cauza unei lumânări lăsate nesupravegheate.

Nu mai puțin de trei autospeciale pentru stins incendii și un echipaj de prim ajutor au sosit la fața locului, pentru a lichida flăcările care au cuprins o casă de locuit situată pe strada Târgului din orașul Huedin, chiar în ziua de Paște.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 10.10, iar la fața locului echipajele au găsit acoperișul casei cuprins în totalitate de flăcări, și care erau pe punctul de a se propaga la acoperișul casei alăturate. ”Operațiunile pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor negative ale acestuia au durat mai bine de trei ore, având în vedere faptul că în pod erau depozitate foarte multe materiale, cele mai multe de natură textilă, ce au trebuit răscolite și evacuate pentru a stinge în totalitate focarele care ardeau mocnit”, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș. Acesta adaugă că cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.