O casă a ars în Cluj, pompierii găsesc în interior o victimă carbonizată
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 30, 2025 0 285
Incendiu de proporții într-o localitate din Cluj, o casă a fost mistuită de flăcări, pompierii sosiți la fața locului pentru a stinge focul au găsit în interior o victimă carbonizată.
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente în localitatea Stejeriș din comuna Moldovenești, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă. Flăcările s-au manifestat generalizat, la întreaga casă, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Pompierii au pătruns imediat în interior, unde au găsit din nefericire o victimă carbonizată. Mai exact, este vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani. ”De notat faptul că forțele noastre au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește accesul cu autospecialele în zona intervenției. Drept urmare, pompierii au utilizat linii de furtun pe o distanță de peste o sută de metri”, arată pompierii. Totodată, echipajele de intervenție au evacuat din locuință două butelii.
Foto ISU Cluj
UPDATE Cauza probabilă a incendiului, spun pompierii, a fost soba izolată necorespunzător față de materialele inflamabile.
