Închide

O bicicletă mică de-aş avea… Se adună daruri pe două roţi pentru micuţii din cătunele Apusenilor

SocialUncategorized by Kristina Reştea - feb. 24, 2017 1 870

Într-un cătun departe de lumea urbană unde se dezbat necesitățile pistelor de biciclete, lângă un drum desenat din noroi și pietre, micuțul privește minunăția: e roșie și neagră şi e primită cadou. Acum câteva luni, cei de la CERT Transilvania, în parteneriat cu o companie privată, au dus cinci biciclete copiilor din zonele defavorizate ale Munţilor Apuseni, micuţi pe care îi vizitează cu campanii umanitare. Bucuria a fost mare, dar cinci e o cifră mică. Mai potrivit ar fi alt număr: 80. Pentru toți micuții. Bicicletele i-ar ajuta să se deplaseze mai uşor, să ajungă la şcoală sau, pur şi simplu, ar însemna un cadou de care altfel aceşti copii nu s-ar putea bucura. CERT Transilvania a pornit campania de adunat biciclete și a reușit să strângă deja cam un sfert din numărul necesar.

 

Sursa foto: CERT Transilvania

Sursa foto: CERT Transilvania

 

CERT Transilvania reuneşte un grup de oameni care au ca pasiune comună Off road-ul. De aici, însă, s-a dezvoltat o „aripă” caritabilă: pentru că au logistica necesară au început să intervină acolo unde alţii nu au posibilitatea să ajungă. Organizaţia se preocupă de cazuri sociale de familii care trăiesc în condiţii izolate, în munţi. Noua campanie le este dedicată micuţilor din aceste comunităţi. „Vrem să oferim câte o bicicletă copiilor aflaţi în zonele defavorizate ale Munţilor Apuseni. Demarăm, aşadar, un nou proiect social prin care ne propunem să pregătim aproximativ 80 de biciclete, ce vor fi donate micilor beneficiari, pentru a-i ajuta să ajungă mai uşor la şcoală, pentru a-i încuraja să-şi continue studiile şi, de ce nu, pentru a aduce un strop de bucurie şi speranţă”, spun reprezentanţii CERT.

Flaviu Garbo ne-a explicat de unde a venit ideea și cine sunt destinatarii bicicletelor.

„Noi acţionăm cu campanii umanitare în zona Mărişel, Măguri Răcătău, Valea Ierii, Muntele Rece şi în cătunele din împrejurimi. Aici avem 130 de familii pe care le vizităm cel puţin de două ori pe an, de Crăciun şi Paşte, prilej cu care ducem alimente de bază. Copiii pentru care adunăm acum bicicletele sunt din aceste zone şi au vârste diverse: sunt de la foarte mici până la 18 ani. Noi am dus deja cinci biciclete într-o campanie pornită de cei de la Liberty Technology Park, în care am fost parteneri, în toamna anului trecut. Reacţiile copiilor ne-au determinat să mergem mai departe şi să ne dorim ca fiecare din cei 80 de copii să primească o bicicletă”, povesteşe Flaviu Garbo.

Sursa foto: CERT Transilvania

Sursa foto: CERT Transilvania

Sursa foto: CERT Transilvania

Sursa foto: CERT Transilvania

Sursa foto: CERT Transilvania

Sursa foto: CERT Transilvania

 

Reacţiile au venit imediat, aşa că s-au adunat deja 20 de biciclete. „Avem două biciclete, pentru 10 ani şi una mai mare, trebuie să le reparaţi, dacă doriți noi cu mare drag le donăm”, a răspuns cineva. „Şi fetiţa mea îşi donează bicicleta”, a intervenit o mămică.  „Şi fetiţa mea îşi donează bicicleta veche. Necesită reparaţii”, a răspuns un tătic. Cât despre stricăciuni… acestea nu stau în calea campaniei. „Am și eu piese și pot să îmi răpesc câteva după-mese să le reglez dacă aveți nevoie!”, a scris Alex pe pagina reţelei de socializare unde s-a popularizat campania.

Cum puteţi contribui

Cei care vor și au de unde, pot să doneze biciclete noi, dar și unele care nu mai sunt folosite, chiar dacă necesită mici reglaje sau reparaţii. Echipa se ocupă de recondiţionare. Se pot face donaţii şi în bani, în contul Asociaţiei CERT-Transilvania, iar la finalul campaniei, din suma adunată, se vor achiziţiona alte biciclete.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.