Închide

5 bilete de avion ieftine din Cluj care te vor duce în destinații superbe

SocialTop News by Catalin Suciu - feb. 26, 2017 0 768

Ați obosit și aveți nevoie de o pauză? Poate vă doriți o scurtă vacanță sau măcar câteva zile în care să vă detașați de rutina cotidiană și să vă relaxați. Iată câteva alternative ieftine, accesibile și care pot fi fructificate în următoarele luni.
Am selectat cinci zboruri dus-întors din Cluj către destinații turistice europene. Prețul include transportul dus-întors cu avionul pentru 2 persoane.

larnaca

foto: Larnaca, Cipru travetipy.com

LARNACA

8-11 aprilie

Cost: 556 de lei, wizzair

Dacă iubiți soarele, plajele cu nisip și marea, Larnaca vă așteaptă. Cel mai vechi oraș din Cipru (aproximativ 6000 de ani) care abundă de istorie. De asemenea, promenadele sunt superbe. Dacă ajungeți aici, trebuie să vizitați și Biserica Sfântului Lazarus, un lăcaș de cult ortodox care datează din secolul IX.  Lacul sărat din vestul orașului e habitatul a peste 80 de păsări migratoare. În primăvară, aici ajung și 10.000 de flamingo. Iar dacă mergeți la Lacul Sărat, puteți vizita și moscheea Hala Sultan Tekke din apropiere, locul unde se spune că este înmormântată Umm Haram, mama adoptiva a lui Mohammed.

Dacă optați pentru luna aprilie în Cipru e bine să știți că temperatura medie e de 25 de grade celsius. Dacă optați pentru lunile de vară, temperaturile depășesc aproape zilnic 40 de grade.

Budapesta

BUDAPESTA

11-18 martie

Preț: 260 de lei, wizzair

Una dintre cele mai frumoase și atractive capitale din Europa. Dacă mergeți o săptămână, poate veți avea timpul necesar să vizitați toate frumusețile capitalei Ungariei. Dealul Castelului Buda, Podul cu Lanțuri, Palatul Regal, Basilica Sfântul Ștefan, Piața Vorosmarty sau Promenada Dunării sunt doar câteva dintre atracțiile turistice de aici. Un loc superb și găsiți cazări de toate felurile, pentru toate buzunarele. De ce să luați avionul? E mai ieftin decât un tren, puțin mai scump decât un microbuz din Cluj, dar nu pierzi șase ore pe drum.

Venetia

VENEȚIA

28 martie – 4 aprilie

Preț: 616 lei, wizzair

Veneția oferă turiștilor o atmosferă romantică și trebuie să profitati din plin de frumusețile sale. Dintr-o gondolă sau la pas, puteți vedea o sumedenie de obiective turistice. Palatul Dogilor, Basilica San Marco, Laguna Venției sau Cartierul Burano, casa lui Marco Polo merită toată atenția. Plus multe, multe altele.

Basel
BASEL

11 mai -13 mai

Preț: 376 de lei, wizzair

E neapărat să vizitați Alstadt, orașul vechi. Un centru istoric cu multe străduțe înguste, fântâni, biserici medievale. Aveți la dispoziție și Muzeul de Istorie din Basel. Vizitați, de asemenea, Munster, o catedrala din secolul al XIII-lea care îmbină stilurile gotic și cel renascentist. Aici se află mormântul celebrului Erasmus de Rotterdam (părintele spiritual al programului de mobilitate studențesc -Erasmus). Din turla catedralei vezi o panoramă superbă a orașului și surpriză, vezi și Franța și Germania. O plimbare pe malul Rinului nu poate fi omisă din traseu, pentru că promedada e minunată.

Nuremberg

NUREMBERG

21-25 martie

Preț: 440 de lei, wizzair

Oraș cu o bogată istorie. Centrul vechiului oraș, prin care curge râul Pegnitz, este înconjurat de zidurile medievale originale.  Aici, Hitler a organizat cele mai mari manifestații naziste; mai tarziu, acesta a fost locul proceselor de război ale Aliatilor, unde naziștii cu funcțiile cele mai înalte au fost acuzați – și condamnati aproape fara exceptie – de crime împotriva umanității. Reconstruirea orașului Numberg după război a fost aproape un miracol, având în vedere distrugerea în proportie de 90% a vechiului oraș. Ca un sfârșit la istoria sa dificilă și violentă, Nuremberg a devenit în 2001 primul oraș din lume care a primit premiul UNESCO pentru educație legată de drepturile omului. Veți găsi aici Castelul Imperial, Casa Albrecht Durer, Centrul de Documentare despre Partidul Nazist, Monumentul Tribunalului de la Nuremberg sau Muzeul Jucăriilor cu o colecția impresionantă strânsă timp de mai multe secole.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.