Nume mare la CFR Cluj. Varga aduce un fost internațional francez, fost la Manchester United
Sport by Actual de Cluj - aug. 28, 2025 0 322
Neluțu Varga face schimbări în conducerea clubului, după eșecul umilitor cu Hacken, scor 2-7.
Patronul CFR-ului l-a adus în club pe Mikael Silvestre (48 de ani), fostul mare fundaș al lui Manchester United, Arsenal și al naționalei Franței.
Acesta va fi manager sportiv, potrivit prosport.ro.
Silvestre a câștigat patru titluri în Premier League și are în palmares trofeul Ligii Campionilor, în tricoul lui Manchester United (2008).
„Nu vreau să mai trăiesc cu dezamăgirea pe care am avut-o în această vară.
A fost un accident. Am promis că voi curăța clubul și voi aduce persoane care știu să respecte valorile acestui club și care vor demonstra că au demnitatea și valoarea, devotamentul și implicarea ca să merite să reprezinte acest club. Promit asta. Silvestre va face tot ce înseamnă transferuri”, a declarat Varga, pentru sursa citată.
Foto: arsenal.com
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primul consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis oficial la Cluj, Apahida / Emil Boc, întâlnire cu ambasadorul Ucrainei la București: Am discutat modalitățile prin care administrațiile locale pot susține efortul ucrainean, spre exemplu prin autobuze și generatoare pentru școli și spitale
oct. 10, 2026 0
-
Cum se vede din avion Calea Ferată Cluj-Oradea, după aproximativ 3 ani de șantier și când se estimează că linia electrificată va fi deschisă traficului feroviar
oct. 10, 2026 0
