Închide

Numărul clujenilor care ajung la Urgențe îmbuibați cu mâncare și băutură e în scădere față de anii anteriori, 9 ajuns la UPU în 2 zile, 2 au rămas internați

SănătateTop News by Actual de Cluj - dec. 27, 2022 0 291

Numărul clujenilor care ajung la Urgențe îmbuibați cu mâncare și băutură e în scădere față de anii anteriori, dar chiar și așa, doi clujeni au ajuns la Urgențe în stare atât de gravă din cauza îmbuibării încât a fost nevoie să fie internați, iar aceasta doar în ultimele două zile.

Începând cu seara de Crăciun până la această oră, în Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Cluj s-au prezentat nouă pacienți cu simptomatologie care a indicat consum de alimente în exces, din care doi pacienți au fost internați. Totodată, nu mai puțin de zece pacienți au ajuns la Urgențe în acest interval ca urmare a consumului excesiv de alcool, fără să rămână vreunul internat.

Personalul medical implicat în acordarea de îngrijiri medicale precizează pentru actualdecluj.ro că din punct de vedere statistic numărul de astfel de cazuri este în ușoară descreștere față de anii anteriori.

Cei doi pacienți care au rămas internați au manifestat simptome de colică biliară.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu