Nu se mai înghesuie la Nicula, ca în alți ani
ActualitateDin județTop News by Actual de Cluj - aug. 15, 2019 0 643

Politicienii zilei nu obișnuiesc să mai vină la Nicula, cum se întâmpla în anii trecuți, când toată media transmitea despre periplul celor mai mari oameni din stat, care se înghesuiau în fiecare zi de 15 August să se închine la icoana făcătorare de minuni a Fecioarei Maria. Singurul consecvent a rămas influentul PSD-ist de la Bistrița, Radu Moldovan, care an de an participă inclusiv la procesiunea condusă de Mitropolitul Clujului, procesiune care începe din 14 august, participanţii parcurgând pe jos distanţa dintre Gherla până la Nicula. Radu Moldovan a fost prezent astăzi și la sfânta liturghie, însă nu s-a amestecat cu PSD-iștii clujeni.
În afara celor doi deputați clujeni, Horia Nasra, și Cornel Itu (ambii PSD), niciun alt parlamentar nu a fost prezent la liturghia de la Mănstirea Nicula, oficiată de Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, alături de mitropolitul de Rwanda şi Burundi, IPS Innocentios Byakatonda. Au lipsit și primarul Clujului Emil Boc și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Au fost prezenți, în schimb, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan și Marius Mânzat, dar și prefectul Clujului, Aurel Cherecheș.
Liturghia dedicată Adormirii Maicii Domnului a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii. Mii de credincioşi au înconjurat biserica în genunchi ori s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Credincioşii cred că dacă înconjoară de trei ori biserica şi îşi pun o dorinţă, aceasta se va împlini. Mulţi pelerini au înnoptat în noaptea de miercuri în corturi, sau sub cerul liber, chiar dacă a plouat. Călugării de la mănăstire au pregătit pentru pelerinii care veniți din întreaga ţară, 15.000 de sarmale şi felii de cozonac – potrivit Mediafax.
Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, la care vin pelerinii să se roage, a fost pictată de preotul Luca din Iclod, și se spune că în anul 1699 aceasta ar fi lăcrimat vreme de trei săptămâni.