9 reținuți la Cluj, acuzați de trafic de droguri și constituire a unui grup infracțional organizat
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 18, 2025 0 145


Nu mai puțin de nouă reținuți la Cluj, acuzați de trafic de droguri și constituire a unui grup infracțional organizat.
Cei nouă reținuți – șase bărbați și trei femei – au vârste cuprinse între 19 și 34 de ani și sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a rezultat că, la începutul anului 2024, patru dintre persoanele cercetate ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor sume importante de bani din comercializarea de droguri și substanțe psihoactive. Astfel, una dintre persoanele cercetate, de 31 de ani, lider al grupării de criminalitate organizată după cum arată anchetatorii, ar fi avut rolul de a procura și depozita substanțele interzise, precum și de a coordona membri angrenați în vânzarea și încasarea sumelor de bani aferente. Ulterior, la grupul infracțional organizat ar fi aderat alți membri care ar fi acționat pe palierul de execuție, ocupându-se de comercializarea substanțelor interzise.
Cercetările au reliefat că, în perioada 2024 – martie 2025, persoanele cercetate ar fi deținut, manipulat și vândut 3-CMC, drog de mare risc, cunoscut ca ”cristal”, dar și 2MMC – substanță psihoactivă – cu sume cuprinse între 70 și 100 de lei pentru un gram.
O parte importantă a cantităților deținute sau vândute a fost indisponibilizată pe parcursul investigațiilor.
Ieri au avut loc șase percheziții în dosar, la locuințele persoanelor cercetate, în Cluj – Napoca și comunele Jucu, Bonțida și Cojocna, unde au fost descoperite și ridicate cantități de 3-CMC și 2MMC, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă. Ieri cei nouă au fost reținuți pentru 24 de ore iar azi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a șase dintre persoanele cercetate și măsura arestului la domiciliu pentru alte trei persoane, pentru 30 de zile. La ora publicării acestei știri nu fusese emis un verdict în caz.