Închide

UPDATE Noul urbanism de la Județ

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - apr. 23, 2021 1 580

Noii membri ai Comisiei de Urbanism a județului și-au intrat „în pâine” printr-o primă ședință cu 16 proiecte pe ordinea de zi care a durat 5 ore și a fost condusă de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Acesta a calificat ședința ca una obositoare și a cerut feedback de la membri privind întrunirile viitoare. Unul singur, Radu Spânu, a cerut să nu se mai permită dialogul cu proiectanții iar intervențiile lor să se rezume la 5 minute. Tișe a cerut membrilor să mențină o atitudine proactivă față de beneficiari și de proiecte și să nu le amâne sau să le întârzie nejustificat.

 

La începutul ședinței, președintele Tișe le-a mulțumit membrilor că au acceptat să facă parte din comisie, mai ales că nu sunt remunerați. El le-a amintit că rolul comisiei este doar unul consultativ, pentru a-l ajuta pe el sau pe arhitectul șef să emită cât mai eficient avizele și autorizațiile. El a condus ședința și a introdus o modalitate de vot electronic prin care membrii au putut să voteze daca un proiect se avizează sau nu dar și să pronunțe asupra recomandărilor de care trebuie să țină cont proiectanții ca să primească avizul de la Consiliul Județean pentru respectivele proiecte de urbansim.

Tișe a mai anunțat pe parcursul ședinței că a discutat cu Ministrul Dezvolării, Attila Cseke -prezent în vizită la Cluj în 22-23 aprilie – și pe tema urbanismului și că se va veni cu o serie de completări legislative care vor face munca de avizare a proiectelor și respectivele ședințe mult mai puțin birocratice și mult mai operative.

(exemplu procedură de vot introdusă la ședință – proiect în Apahida – respingere, arhitectul proiectant trebuie să revină cu o serie de completări)

Ședința de urbanism a noii comisii de la Consiliul Județean a inclus 16 puncte și a durat 5 ore. Un număr de 9 proiecte au fost avizate, 4 au fost respinse, 2 trebuie să revină și un proiect a fost depus greșit, nefiind în competența comisiei de urbanism a Județului.

La început, fiecare din noii membri s-au prezentat și toți au mulțumit pentru că li s-a oferit șansa să facă parte din comisie. Arhitectul Octav Olănescu, membru și în vechea comisie, a ținut să spună că e important de păstrat direcția asumată de Consiliul Județean până acum de a proteja peisajul și specificul rural din județul Cluj.

Pe parcursul ședinței la care s-au discutat și câteva proiecte controversate din Cluj-Napoca, Apahida sau zona Cheile Turzii, s-a păstrat viziunea deja asumată de Județ și acestea fie s-au respins, fie proiectanții au primit o serie de recomandări și urmează să revină cu documentațiile în comisie.

La final, Tișe a cerut membrilor să aibă o atitudine pro activă față de proiectele de pe ordinea de zi și față de beneficiarii acestora și să nu le amâne proiectele. El a cerut comisie să avizeze documentațiile, fie și cu toate condiționările de rigoare, în așa fel încât respectivii beneficiari să nu aibă probleme să își ducă la îndeplinire planurile de afaceri.

El a mai cerut ca în cazul tuturor proiectelor să se respecte avizele cerute în primă fază și să nu se mai introducă, după cum s-a exprimat că se întâmplă la alte comisii, avize suplimentare. La punctul 3 a spus că dorește simplificarea procedurilor în așa fel încât oamenii să nu fie încurcați, chiar să existe ședințe comune cu cei din comisia locală de urbanism a Primăriei în cazul unor proiecte care au nevoie de avizul ambelor comisii.

A cerut și părerea membrilor și doar arhitectul Radu Spînu a ținut să arate că o ordine de zi cu 15 puncte este în regulă dar că e nevoie să nu se mai permită dialogul cu proiectanții iar intervențiile lor să se rezume la 5 minute. Singurul inginer din comisie, Vasile Fărcaș, a vrut să știe care este frecvența ședințelor. Tișe a răspuns că, pe regulament, trebuie să aibă loc o singură ședință pe lună dar că deja există 50 dosare depuse la Direcția de Urbansim și se dorește rezolvarea lor cât mai rapidă. Membrii mai vechi – Vlad Negru – i-au răspuns că frecvența ședințelor e decisă de numărul de documentații și că pot fi organizate și câte 3 ședințe pe lună.

Arhitectul șef, Claudiu Salanță, a propus chiar o programare a viitoarelor ședințe în așa fel încât atât membrii cât și proiectanții sau beneficiarii să știe clar când ele vor avea loc. Tișe s-a arătat de acord.

Președintele CJ Cluj a mai calificat prima ședință de urbanism pe care a condus-o ca una obositoare și a spus că va participa la viitoarele ședințe atunci când timpul îi va permite.

La prima ședință au participat membrii titulari nominalizați în comisie dar și mare parte din supleanți. Fiind programată și o ședință a comisiei de urbanism a Primăriei de la aceeași oră cu cea de la județ, doi dintre membrii noii comisii de la Județ au fost nevoiți să se împartă între cele două comisii, ei făcând parte din amândouă. Arhitectul Vlad Negru a fost înlocuit de Laszlo Tulogdy, iar Octav Olănescu s-a împărțit, la fel, între comisii. Toți au fost însă activi în comisie.

Tișe a mai arătat pe parcursul ședinței că se bucură că și supleanții își iau rolul în serios și votează. Însă a cerut expres ca în cazul în care intervine membrul titular și își spune punctul de vedere la comisie, supleantul nu o mai poate face.

UPDATE “Simplă și eficientă formată din oameni competenți. 8 membri în loc de 46, câți erau odată”, a spus Tișe pentru Actualdecluj.ro despre prima ședință de urbanism pe care a condus-o.

“Îmi doresc sa ajungem ca dosarele să intre vinerea, tot ce s-a înregistrat in acea săptămână. Adică să avem cel mai scurt timp din țară . CTATU va deveni un model bun de comisie de urbanism în administrația publică”, a mai spus președintele CJ Cluj.

Din noua Comisie de Urbanism a Județului fac parte pe lângă președintele Alin Tișe și arhitectul șef județului Claudiu Salanță:

arh Cornelia Trocaru (supleant arh. Alice Oprică) – nominalizate de  Ordinul Arhitecților din România

arh Radu Spânu (supleant arh. Mitrea Andrei) – nominalizați de Registrul Urbaniștilor din România

arh Octav Olănescu (supleant arh. Vlad Sebastian Rusu) –  nominalizați de Universitatea Tehnică -Facultatea de Arhitectură și Urbanism

ing. Vasile Fărcaș (supleant ing. Nicolae Chira) – nominalizați de Universitatea Tehnică – Facultatea de Construcții

Titus Cristian Man (supleant Ciprian Moldovan) – nominalizați de Facultatea de Geografie

arh. Vlad Negru (supleant arh Tologdy Laszlo) – nominalizați de arhitectul șef al județului

peisagist Ana Horhath (supleant peisagist Păunița Boancă) – nominalizate de Asociația Peisagiștilor din România

arh Sabina Leopa (supleant arh. Loredana Teodora Pălălău) – nominalizate de Asociația Profesională a Urbaniștilor din România

Spânu, Olănescu și Vlad Negru au făcut parte și din vechea Comisie.

(Cornelia Trocaru)

(Alice Oprică)

(Radu Spânu)

(

(Andrei Mitrea)

(Octav Olanescu)

(Vasile Fărcaș)

(Titus Man)

(Vlad Negru)

(Ana Horhat)

(Sabina Leopa )

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.