Noul președinte al Consiliului Județean își intră de astăzi în atribuții
Politica by Cosmina Fernoaga - aug. 05, 2014 0 231
Executivul Consiliului Județean a validat Hotărârile ce au vizat revocarea social-democratului Ioan Oleleu din funcția de vicepreședinte și înlocuirea sa cu reprezentantul PNL Mihai Seplecan. De asemenea, a fost validată și Hotărârea prin care Seplecan preia atribuțiile de președinte, în locul colegului său de partid, Horea Uioreanu, aflat acum în arest.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Vakar Istvan, a subliniat că documentele au fost semnate și că Seplecan își poate prelua atribuțiile de președinte chiar de astăzi. Încă nu a fost redactat procesul verbal care a stat la baza adoptării acestor Hotărâri și care oferă posibilitatea, atât vicepreședintelui Ioan Oleleu cât și colegilor săi din PSD, să sesizeze Instituția Prefectului. Dacă prefectul va sesiza unele aspecte de nelegalitate în procedura de adoptare a acestor Hotărâri, va deschide o acțiune în Contencios-Administrativ. Acest lucru presupune ca Mihai Seplecan să își piardă, din nou, statutul, urmând ca Ioan Oleleu să revină în funcție.
Sursele Actualdecluj.ro au explicat că Hotărârea prin care Seplecan a fost desemnat să preia atribuțiile de președinte este nulă de drept. Conform procedurii, Seplecan trebuia validat mai întâi ca vicepreședinte, urmând ca ulterior, printr-o nouă ședință publică de Consiliu să fie învestit cu atribuții de președinte. În schimb el a fost propus în aceeași ședință, să-l încluiască pe Oleleu și să preia și atribuțiile de președinte. Aceasta nu nu va fi singurul aspect de nelegalitate ce va fi invocat de PSD-ișit în sesizarea pe care o vor lansa Prefecturii.