Închide

Noul parc din zona Între Lacuri, deschis clujenilor

ActualitateAdministrațieDezvoltare by Actual de Cluj - mai 16, 2020 1 1128

Noul parc creat pentru clujeni în zona Între Lacuri este, oficial, deschis.

”Firmele care au executat lucrări în acest parc au terminat lucrările mai repede decât era programat astfel încât clujenii să beneficieze de un spațiu de 1 hectar de teren care reprezintă o oază de verdeață într-un cartier foarte important al Clujului. Sunt 165 de arbori plantați aici, de asemenea sunt prize pentru încărcarea bicicletelor electrice, sistem de telegestiune pentru iluminatul public, toaletă automată, facilități de joacă pentru copii, teren de sport și multe altele. Eu le doresc clujenilor să se bucure de acest parc, atât cât pot, în condițiile  actuale permise de autorități”, a transmis primarul Emil Boc.

Proiectul noului parc a fost finanțat din fonduri europene, prin POR 2014-2020. Valoarea toatală a acestuia este de 11.110.587,54 lei, din care 9.431.345,35 lei este valoarea nerambursabilă.

Lucrările au fost demarate în 27 august 2019 și au fost realizate de Asocierea Nord Conforest SA cu Eco Garden Construct și Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL. Valoarea contract proiectare +executie =9.339.949,53 lei.

Parcul are o suprafață de 9450 mp. Este prevăzut cu mobilier modern, iluminat public cu tehnologie LED și telegestiune (poate fi controlat printr-o aplicație de pe telefonul mobil), sistem automat de irigații, sistem de supraveghere video, panou de afișaj electronic și stație de încărcare pentru biciclete/trotinete electrice.

Au fost plantati 165 de arbori și 400 ml de gard viu, flori și arbuști.

Parcul cuprinde:

•zone cu echipamente de fitness/ joacă – 380 mp

•alei pietonale principale din granit – 1120 mp

•zone sport și joacă din cauciuc poliuretanic – 1220 mp

•alte amenajări: fântână arteziană pavimentală cu jeturi de apă și iluminare LED, pavilion în zona terenului de sport, toalete automate etc.

Un comentariu

  1. Ati reusit sa scrieti detaliile tehnic emai putin o adresa a parcului. zona Intre lacuri e destul de mare, dar cum se ajunge la noul parc, avand in vedere ca exista deja un un parc mai mic cu acelasi nume?

Scrie un comentariu

Articole similare