Notele informative ale Securității la Universitatea de Arte din Cluj, care face un secol în 2026: cum a fost supravegheată școala de arte plastice timp de 4 decenii
ActualitateIstorie by Mihai Prodan - mart. 31, 2026 0 128
Un dosar CNSAS dezvăluie că profesori, studenți și chiar rectorul instituției care împlinește 100 de ani au fost urmăriți, turnați și avertizați de ofițerii Securității.
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca sărbătorește în 2026 un secol de existență. Fondată la 1 ianuarie 1926 în pavilionul de patinaj din Parcul Orașului, instituția a format generații de artiști plastici pentru Transilvania și Banat. Ce nu apare în discursurile aniversare este un alt fir al istoriei sale — cel surprins în dosarul de obiectiv păstrat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu cota D 16.586/2. Sute de pagini de note informative, referate strict secrete și rapoarte de urmărire informatică arată că Securitatea a tratat această școală de artă ca pe un focar permanent de pericole ideologice, urmărindu-i pe profesori, studenți și rectori deopotrivă, de la începutul anilor ’50 până în ajunul Revoluției din 1989.
Prima notă din dosar datează din 8 februarie 1954 și este semnată de colonelul Nedelcu Mihail, șeful Direcției Regionale Cluj a Ministerului Afacerilor Interne. Documentul ordonă reînregistrarea dosarului de obiectiv privind „elementele dușmănoase” din Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”. Textul descrie istoria școlii cu un limbaj propagandistic specific epocii — „regimul burghezo-moșieresc nu a pus nicio bază pe ridicarea nivelului cultural al oamenilor muncii” — dar în miezul documentului se află liste cu nume concrete de profesori și studenți considerați periculoși. Pictorul Mato Ștefan este semnalat că fusese membru al Partidului „Crucea cu Săgeți” și ofițer pe frontul de răsărit; sculptorul Erdos Tibor este denunțat că ar fi afirmat că „rușii sunt niște dobitoci”; un student pe nume Vilka Robert este acuzat că, la ședința de doliu organizată după moartea lui Stalin, „făcea bancuri la adresa tovarășului Stalin” și se cere exmatricularea lui și interzicerea primirii sale în orice universitate din RPR. Un altul, identificat ca Vetro, este suspectat de „activitate contra regimului” pentru că picta portretul lui Tito la comanda unor cercuri iugoslave. Dosarul din 1954 stabilește deja coordonatele care vor guverna supravegherea instituției pentru deceniile următoare: arta ca spațiu politic, artistul ca suspect, atelierul ca loc subversiv.
Dacă în anii ’50 Securitatea căuta foști legionari și simpatizanți ai inamicilor de clasă, două decenii mai târziu pericolul s-a mutat spre cultură și identitate. Un referat din 15 martie 1975, semnat de locotenentul Tripon Teofil și avizat de lt. col. Musuroia Gheorghe, propune avertizarea unui student în anul IV — numele este acoperit cu tuș negru — care, în calitate de organizator al programului muzical al clubului studențesc, „face apologia melodiilor de proveniență occidentală și recomandă studenților să audieze zilnic emisiunea realizată de către trădătorul de patrie Cornel Chiriac, redactor la postul de radio Europa Liberă”. Studentul le indicase colegilor chiar frecvențele și orele de emisie. Raportul îl descrie drept un element cu „manifestări și concepții libertiniste” care „polarizează la Club tineri certați cu normele de conviețuire socială, creând o atmosferă de tip hippies”. Propunerea este avertizarea sa publică în prezența secretarului de partid, a președintelui UASCR, a decanei și rectorului. Doi ani mai târziu, în noiembrie 1977, un alt referat — semnat de același locotenent Tripon Teofil — propune avertizarea a doi studenți de etnie maghiară care audiaseră în public Radio Europa Liberă și comentaseră critic lipsa libertății de exprimare din România. Documentul descrie în detaliu că unul dintre ei, în atelierul de grafică al anului I, în fața a șapte colegi, a refuzat să oprească aparatul chiar și după ce colegii înspăimântați de consecințe l-au rugat.
Supravegherea nu se oprește la studenți. O notă informativă din 22 martie 1984, furnizată de sursa cu nume de cod „Sandor” și înregistrată de lt. col. Veles Eugen, relatează o discuție purtată de rectorul Institutului Politehnic Palfalvi Atilla cu rectorul Institutului de Arte Plastice, în care primul îl îndemna pe cel din urmă să-și apere studenții de etnie maghiară și afirma deschis că nu se teme de Securitate. Nota precizează că „materialul se exploatează la S.I/B pentru informarea organelor de partid”.
Același rector al Institutului de Arte Plastice, Feszt Ladislau, apare și în nota din 8 decembrie 1987, redactată de un ofițer în urma unor discuții oficiale cu acesta: rectorul își exprimase nemulțumirea față de comportamentul unor cadre didactice, informație pe care Securitatea o valorifică imediat prin sursele „Marino Nunca”, „Grigorescu” și „Grigore”.
În iulie 1984, Securitatea interceptase corespondența rectorului — o persoană necunoscută îl informa despre nereguli la examenele de admitere, cu nume de candidați favorizați pe baza relațiilor cu secretarul de partid. Iar în decembrie 1987, sursa „Maier” raporta că studenții de la clădirea din Piața Libertății refuzau să vină la cursuri din cauza frigului — sobele de teracotă funcționau conform graficului aprobat în sălile de curs, dar ardeau la foc continuu în birourile administrative. Ofițerul verifică personal temperatura, constată că faptul este real și propune informarea rectorului „pentru a preveni eventuale acte de indisciplină”.
Dosarul reconstituie, fără voie, portretul unei instituții care a supraviețuit prin rezistență cotidiană: profesori care predau gratis pentru a salva școala de la desființare în 1932, artiști care pictau abstracționist ca formă de protest, studenți care ascultau Europa Liberă în șuri din Maramureș în timpul excursiilor. Securitatea vedea în toate acestea amenințări la adresa statului. O notă din 1976, redactată de Inspectoratul Județean Cluj, consemnează îngrijorarea organelor față de faptul că „tot mai mulți artiști criticau conducerea statului și se plângeau că le este îngrădită libertatea de creație” și că unii adoptau un stil abstracționist „rupt de realitățile noastre” ca formă de protest față de direcționarea artei de către organele de partid.
Sculptorul Spătaru Mircea este urmărit pentru că afirmase că arta din România „nu reușește să se încadreze în arta secolului XX” și că în țară „nu s-ar putea face o adevărată artă din cauza lipsei posibilităților materiale și spirituale”. Ana Lupaș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici, este urmărită pentru că promova o „politică de grup” și organiza „mese rotunde” cu filosofi și critici de artă — întâlniri catalogate drept subversive. Securitatea propune „anihilarea și destrămarea acestor anturaje” prin informări sistematice la organele de partid, compromitere și avertizări.
La un secol de la înființare, Universitatea de Artă și Design sărbătorește o instituție care a format artiști de referință pentru cultura română și maghiară din Transilvania. Dosarul CNSAS adaugă la această biografie publică și umbrele ei.
Surse foto: Dosar de obiectiv „Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj”, fond Documentar, dosar nr. 16.586, publicat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
