Închide

Nistor, final de carieră la „U” Cluj. „Dinozaurul” și -a prelungit contractul

Sport by Actual de Cluj - nov. 30, 2023 0 150

Dan Nistor (35 de ani) a semnat prelungirea contractului cu U Cluj până în vara lui 2025.

Vechiul contract era scadent în vara lui 2024.

Nistor e unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai campionatului României. Mijlocașul a marcat opt goluri și a reușit 6 pase decisive în acest sezon.

„N-aş vrea să fiu răutăcios, dar la ce e în România în ziua de astăzi nu poţi să te mai aştepţi la nimic, sincer să spun. V-am zis şi mai devreme. Noi suntem dinozauri, noi suntem bătrâni, noi nu mai contăm. Alţii contează acum!”, spunea Nistor recent, întrebat fiind dacă nu e dezamăgit că nu a fost convocat la echipa națională.

De altfel, Universitatea Cluj a și anunțat prelungirea contractului într-un mod inedit, pe site-ul oficial.

„«Dinozaurul» și-a prelungit contractul. Dan Nistor va evolua la «U» până în 2025!”, au scris clujenii,  care au realizat o grafică cu doi dinozauri și Nistor în preajma Cluj Arena.

Un alt veteran, Alex Chipciu, și -a prelungit, la rândul său angajamentul, tot până în 2025.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare