Nadia Comăneci, așteptată la Cluj. Sala Polivalentă intră în pregătiri pentru Campionatul European de Gimnastică
SportTop News by Catalin Suciu - ian. 24, 2017 0 632
România organizează Campionatul European de Gimnastică Artistică, după 60 de ani. Competiţia se derulează în perioada 19-23 aprilie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Va fi al doilea eveniment ca amploare organizat în 2017 în Sala Polivalentă, unde se va disputa şi Campionatul European de Baschet, în toamnă.
Au mai rămas mai puţin de 90 de zile până la debutul celei de a 7-a ediţii a Campionatelor Europene Individuale, programată în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în perioada 19 – 23 aprilie 2017. Conform înscrierilor, 297 de gimnaste şi gimnaşti (178 masculin – 119 feminin) din 37 de ţări se vor afla în cursă pentru cele 12 titluri individuale (7 masculin – 5 feminin) la acest prim mare concurs al gimnasticii artistice continentale din noul ciclu olimpic. Dacă adăugăm că alături de sportivi se vor afla aproape 450 de antrenori, medici, arbitri, oficiali, atunci se poate contura mai exact amploarea acest eveniment.
O competiţie care revine în România după 60 de ani – în 1957, în Sala Floreasca din Bucureti, a avut loc cea dintâi ediţie a întrecerilor feminine, atunci numită Cupa Europei – şi care va fi prilejul confirmărilor şi afirmărilor în arena internaţională a gimnasticii, va reprezenta un punct de plecare pe drumul foarte anevoios ce duce spre Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
Deocamdată federaţiile de specialitate au anunţat doar intenţia numerică de participare, cu un număr complet de prezenţe (6 masculin, 4 feminin) s-au înscris Austria, Spania, Finlanda, M. Britanie, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Rusia, Slovenia, Elveţia, Turcia, Ucraina.
Nadia vine la Cluj
Fosta mare gimnastă va sosi în România special pentru acest eveniment. ”Am fost deosebit de entuziasmată şi foarte bucuroasă când am primit această veste. Pentru toţi românii, această alegere este o magnifică oportunitate de celebra a 60-a aniversare a primului Campionat European feminin, care a avut loc în 1957, la Bucureşti. Pentru mine, 2017 va reprezenta, de asemenea, a 40-a aniversare de la a doua victorie la individual compus la Campionatele Europene de la Praga. Mă angajez cu toate forţele pentru ca aceste Europene să fie cele mai bune”, a spus Nadia Comăneci, potrivit prosport.ro.
Bilelte s-au pus în vânzare și s-au vândut până acum în jur de 1000. Organizatorii se așteaptă ca această competiție să fie sold out. Bilete se pot achiziționa de AICI